16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Ce presupune rolul de şef

Ce presupune rolul de şef

Ţi-ai văzut visul împlinit. Munca depusă ani de zile a fost până la urmă recunoscută. Eşti şi tu şef!

Acum, când ţi-a venit rândul să fii judecat de alţii, o să-ţi mai aminteşti ce gândeai despre ei? Nu de mult auzeai la o cafea cu colegii comentarii răutăcioase: „Au uitat de unde au plecat”, „Nu înţeleg ce le cer subalternilor, sunt doar nişte ecouri fără logică ale celor sus- puşi” etc.

Cum vezi asumat acest rol, atât de dorit? Şi de ce?  Iată câteva posibile situaţii sumarizate din experienţa clienţilor mei:

În structurile corporaţiilor, funcţia de management include o recunoaştere a competenţelor tehnice, nu întotdeauna însă şi abilităţile de lider. Poate n-ar fi rău să-ţi dezvolţi modul în care comunici, să cauţi disponibilitatea pentru cunoaşterea membrilor echipei din noua postură şi, poate cel mai greu lucru pe care ţi-l propui, să-ţi păstrezi obiectivitatea în gestionarea relaţiilor cu persoanele pe care le simpatizezi în viaţa particulară.

Poate că senioritatea se poate asimila cu o titulatură la fel de valorizantă fără să se atribuie persoanei şi coordonarea altor membri. De ce să fiu şef? Nu mi se potriveşte acest rol, prefer să răspund numai pentru propriile acţiuni.

Modelul de management al înaintaşilor mi se potriveşte? Pot schimba ceva? Am resurse de timp şi energie să fac acest lucru simultan cu noile responsabilităţi? Şi, dacă această încercare o să mă coste pierderea funcţiei de şef? Preferabil ca acestei analize să-i dedici timp înainte de a primi decizia numirii pe funcţie.

Da, cărţile şi cursurile de management sunt o soluţie. Cu condiţia să preiei din ele numai ce ţi se potriveşte şi este în acord cu scopul companiei. Nici un angajator nu-şi doreşte ca prin numirea ta pe funcţie să revoluţioneze structura din care faci parte. Oricât de mult ţi-ai dori să-ţi exerciţi noul rol diferit de ce se practică în companie, caută să treci în revistă contextul şi factorii implicaţi alături de tine în acest proces. Altfel, toate demersurile tale vor fi doar o „furtună într-un pahar cu apă”, care nu-ţi va promova imaginea în sensul dorit.

Mai vrei să fii şef? Sau mai bine te pregăteşti să faci faţă acestor provocări.

MIHAELA FEODOROF Managing partner Yourway – Life and Career Counseling

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă