21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Perioada de probă

Perioada de probă

În continuarea articolului de luna trecută, „De la vorbe la fapte”, vă propun o temă care revine deseori în workshop-urile dedicate celor care vor să afle secretul unei cariere de succes.

Iar succesul nu e o poveste fantastică, ci are o explicaţie foarte simplă în DEX, respectiv „rezultat favorabil, obţinut ca urmare a depunerii unui efort fizic sau intelectual; reuşită; izbândă”.

Întrebarea care deschide discuţiile este „chiar trebuie să avem un plan de carieră sau al acţiunilor necesare construirii acesteia? Nu se poate să ajungem la succes lăsând lucrurile şi să vină de la sine?”.

„Ba da” ar fi unul din răspunsuri. Dar cu un ochi permanent deschis, ca într-un somn de veghe. Viaţa profesională este un proces conştient, care se susţine pe mai mulţi piloni decât principiul piramidei lui Maslow, „venituri în acord cu ­nevoile” şi un loc confortabil de muncă.

Modul în care te implici în propria viaţă ­profesională te poate ajuta să ajungi mai repede la rezultatele aşteptate. Un salariu mai bun, un mediu de dezvoltare mai potrivit, recunoaşterea care te stimulează să dai ce ai mai bun din tine, de exemplu.

Cred mult în „responsabilitate” ca derivat al competiţiei profesionale. Vorbesc aici de asumarea rolului de manager al propriei tale vieţi personale şi profesionale. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, suntem mai eficienţi dacă alegem singuri modul în care livrăm competenţa profesională decât la presiunile celorlalţi. Şi ne dorim să avem o libertate de mişcare şi exprimare care să ne autosusţină acţiunile.

Aşadar, vrem să fim manageri.

Până la proba acestei competenţe în cadrul unei echipe, oricât de mici ar fi dimensiunile ­acesteia, ar fi util să practicăm managementul propriilor resurse în scopul atingerii ­propriilor obiective profesionale. Merită o perioadă de ­probă în care să-ţi dovedeşti, uitându-te în ­urmă, că ai propriile exemple pe care să le ­expui viitoarei echipe, pentru că autenticitatea şi ­modelul personal sunt criteriile după care oamenii aleg să te urmeze. Iar competenţa ­managerială este parte integrantă, dar nu şi ­suficientă, a ­leadership-ului.

MIHAELA FEODOROF, Managing partner, Yourway – Life and Career Counseling

 

Cele mai citite

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă