14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Peste 115.000 de șoferi nu au plătit taxa de pod de la...

Peste 115.000 de șoferi nu au plătit taxa de pod de la Fetești

 

CNADNR a anunțat ieri că, după două luni de la introducerea posibilității achitării tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă prin intermediul SIEGMCR, prin stația de taxare au trecut pe benzile marcate „e-tarif“ 457.044 vehicule. Vestea bună este că pentru 341.257 dintre acestea s-a înregistrat o plată efectuată în termenul legal.

Vestea proastă este că pentru celelalte 115.787 vehicule nu s-a înregistrat nici o plată. Conducerea CNADNR spune că înregistrările vor fi verificate manual de agenții constatatori. Există două posibilități: ori numărul de înmatriculare a fost detectat eronat, iar în urma corecției acestuia de către agentul constatator se regăsește o plată efectuată în termenul legal, ori pentru acel număr de înmatriculare nu a fost efectuată nici o plată, urmând a se încheia un proces-verbal de constatare a contravenției.

În ciuda faptului că 1 din 4 șoferi care folosesc sistemul nu a plătit, șefii CNADNR consideră sistemul un succes. „La două luni de la implementarea acestui proiect, CNADNR consideră că scopul principal, acela de a fluidiza traficul în zona Stației de taxare Fetești, a fost atins, astfel fiind rezolvată o problemă care la începutul anului apărea ca un punct critic al companiei, așa cum era prins în planul de acțiune al anului 2015. Pentru că acum se trece liber pe pod, s-ar putea ca mulți șoferi să uite să dea un sms sau să se oprească într-o benzinărie și să-și plătească trecerea. S-ar putea să avem un aflux mai mare de amenzi, dar cu timpul cred că ne vom obișnui și cu acest sistem. De asemenea, tot din obișnuință, încă vom mai înregistra multe tre­ceri pe prima bandă cu achitarea taxei pe pod. Orice schimbare presupune și o perioadă de acomodare. Eu cred că sistemul a prins, rezultatele sunt bune și, curând, ne vom obișnui cu toții“, a declarat Narcis Ștefan Neaga, director general al CNADNR SA.

Tariful poate fi achitat la stațiile de distribuție a carburanților (OMV Petrom, MOL, Rompetrol), prin SMS la numărul 7577 și cash la stația de taxare Fetești. Dacă se optează pentru achitarea peajului la distribuitorii autorizați sau prin SMS, acesta se poate achita înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii. Dacă se optează pentru achitarea peajului cash la stația de taxare Fetești, se vor utiliza porțile prevăzute cu bariere și agenți încasatori. Peajul achitat la distribuitorii autorizați sau prin SMS și neutilizat într-o perioadă de 12 luni își pierde valabilitatea. 

Cele mai citite

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă