15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Salariile din sectorul privat, mai mici decât cele de la stat

Salariile din sectorul privat, mai mici decât cele de la stat

Salariile din sectorul privat au crescut, anul acesta, între 3,7% și 4,5%, în timp ce salariile din sectorul de stat au crescut cu 20-25%, arată două studii care analizează evoluția salariilor în mediul privat din acest an, citate de RFI.

Potrivit sursei citate, diferențele dintre cele două sectoare economice au fost foarte mari. Sectoarele în care au fost operate cele mai ridicate creșteri salariale sunt cele care au beneficiat de creșterea economică. Este vorba despre sectorul de retail, 4,3%, și al bunurilor de larg consum, 5,8%. În anumite domenii, precum sectorul bancar, creșterile salariale sunt sub medie.

Așadar, cuvântul de ordine pentru companiile private în materie de politică salarială a fost prudența. Nimeni nu s-a grăbit să arunce cu banii, iar companiile care au beneficiat de creșterea consumului au fost destul de reținute în a mari salariile. De ce? Pe de o parte, pentru că în aceste sectoare economice încă se găsește forță de muncă. Pe de altă parte, pare că există un sindrom post-criză chiar și la companiile care au indicatori financiari pozitivi. Respectiv, managerii se tem să cheltuiască sau chiar să investească. Parcă managerii se tem deja de o nouă criză, chiar dacă ne aflăm în plină perioadă de avânt economic”, se precizează în analiza RFI.

Totodată, jurnaliștii de la RFI mai precizează că, în sectorul bugetar, salariul mediu lunar este de 2.300 lei, iar în cel privat salariul ajunge la numai 1.900 lei.

Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă