21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Veste bună: A crescut câştigul salarial mediu

Veste bună: A crescut câştigul salarial mediu

Câştigul salarial mediu a crescut în iunie cu 12 lei (0,7%) faţă de luna anterioară, la 1.818 lei net, informează Mediafax.

“În luna iunie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)”, arată Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat.

Cele mai mari creşteri au fost raportate în fabricarea băuturilor (16,5%) şi în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor – între 10% şi 14,5%.

Scăderi semnificative au fost înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – cu 23,1% şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de servicii anexe extracţiei- între 9,5% şi 14,5%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare fluctuaţii ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă – plus de 0.4% în administraţia publică şi scăderi în învăţământ (cu 0,6%) şi sănătate şi asistenţă socială (0,8%).

Cele mai citite

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

BEC a stabilit ordinea pe buletine de vot la alegerile europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, număru de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, alianţelor electorale, alianţelor...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...
Ultima oră
Pe aceeași temă