19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialALARMĂ. Șase ambasade își exprimă îngrijorarea față de Ordonanța PSD. Țările partenere...

ALARMĂ. Șase ambasade își exprimă îngrijorarea față de Ordonanța PSD. Țările partenere cer Guvernului să nu “dea înapoi” lupta anticorupție

Șase ambasade ale țărilor partenere României – Belgia, Canada, Franța, Germania, Olanda și Statele Unite ale Americii – cer Guvernului României să nu “dea înapoi” lupta anticorupție, conform unui comunicat de presă al misiunilor diplomatice. 

“Noi, partenerii internaționali și aliații României, ne exprimăm profunda îngrijorare referitor la acțiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele României în ceea ce privește statul de drept și lupta împotriva corupției din ultimii zece ani”, se arată în scrisoarea deschisă.

Diplomații atrag atenția că acțiunile Guvernului riscă “să pună în pericol” parteneriatele României.

“Contrară opiniei unanime exprimate de întreaga comunitate judiciară și responsabilă de menținerea statului de drept, de actori credibili ai societății civile, și în pofida îngrijorărilor afirmate de cetățenii români în cursul ultimelor două săptămâni, această acțiune nu poate decât să afecteze poziția României în comunitatea internațională și riscă să pună în pericol parteneriatele bazate pe valorile comune ce decurg din principiile directoare ale UE și NATO. Sperăm că Guvernul României va întoarce acest curs nefericit”, se arată în scrisoarea deschisă.

Mai mult, adaugă reprezentanții misiunilor diplomatice, “în contextul în care amendamente la legi și proceduri existente sunt necesare, aceste schimbări pot fi făcute doar printr-un proces credibil și amplu de consultare a tuturor celor implicați”.

Statele membre ale UE care semnează această declarație atrag atenția asupra recentului raport MCV al Comisiei Europene.

“Acest raport stabilește condițiile unui cadru în care progresul luptei împotriva corupției nu poate fi oprit. A identificat un număr de recomandări-cheie, pentru atingerea obiectivelor tehnice și ulterior încheierea procesului MCV.Statele UE semnatare ale acestei declarații speră că România va urma un parcurs ce va pemite Consiliului UE să lucreze în această direcție”, mai arată sursa citată.

Aproximativ 200.000 de oameni protestează, miercuri seară, în stradă, față de adoptarea OUG privind modificarea Codului Penal. 

 

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă