16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechNoi atacuri la adresa candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu

Noi atacuri la adresa candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu

Președintele ALDE București, senatorul Daniel Barbu, consideră că liberalii promovează un candidat neolegionar, un nostalgic al lui Zelea Codreanu,  pentru Primăria Municipiului București, informează Agerpres.

Daniel Barbu a spus că nu are o problemă personală cu Marian Munteanu, că cu „ipocrizia cu care acest partid foloseşte încă numele de liberal”.

“Eu nu am o problemă personală cu dl Marian Munteanu. Problema pe care mulţi dintre noi o avem nu este cu  dreptul PNL de a desemna orice candidat doreşte, ci cu ipocrizia cu care acest partid foloseşte încă numele de liberal. Apar diverşi domni şi doamne de la noul PNL la televizor şi spun: ‘Noi, liberalii’ – ceea ce este mai mult decât o ipocrizie, este o escrocherie, pentru că, în mod vădit, în această clipă PNL este un partid de extremă dreaptă. Am putea crede că e o simplă întâmplare, o confuzie, un accident ce s-a întâmplat acum cu Marian Munteanu, dar, pe 22 martie, sub cupola Parlamentului, de la tribună, un senator naţional liberal a făcut elogiul mişcării legionare. (…) Acum avem un neolegionar, un nostalgic al lui Corneliu Zelea Codreanu, un cetăţean pentru care I.G. Duca este un asasin. Acest cetăţean este acum candidatul la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti al PNL”, a afirmat Barbu, într-o conferinţă de presă. 

Citește și:  Marian Munteanu: Aş aproba o paradă gay, dacă aş fi primar

Potrivit acestuia, „noul PNL nu mai are dreptul să se recomande ca un partid liberal” şi ar trebui chiar să elimine litera L din siglă. 

„Ni se pare foarte injust, uitaţi-vă la programul lor, care nu e liberal, ei sunt afiliaţi la PPE, alături de populari, conservatori, agrarieni. Structural, nu au niciun fel de tangenţe cu liberalismul, altă tangenţă decât numele pe care se încăpăţânează să-l păstreze. Ne-am dori pentru toţi alegătorii din ţară ca acest partid să renunţe la L-ul din coadă sau să ne explice că L-ul din coadă vine de la ‘legionar’, adică e Partidul Naţional Legionar. Şi atunci înţelegem, lucrurile sunt clare, nu mai avem niciun fel de dispută cu ei, alta decât cea din planul ideilor, doctrinelor”, a susţinut liderul senatorilor ALDE. 

La rândul său, copreşedintele ALDE Daniel Constantin consideră că Marian Munteanu este doar un oportunist. 

Citește și: Macovei, despre nominalizarea lui Munteanu: Este un blat între PNL și PSD, iar Firea și Munteanu nu se pricep la administraţie deloc

„L-am cunoscut pe Marian Munteanu în anii ’98, ’99, când eram şi eu preşedinte la Liga Studenţilor din Agronomie. Am o părere conturată despre el, dar nu cred că face obiectul unor afirmaţii publice. Însă, pentru că am văzut în spaţiul public foarte multe aprecieri – că dânsul îmbrăţişează un curent neolegionar sau că îmbrăţişează un curent liberal – cum spun liberalii astăzi – eu cred că dânsul îmbrăţişează un curent al oportunismului. (…) Astăzi, dacă este mai bine să fii liberal atunci îmbrăţişezi fără niciun fel de probleme doctrina liberală. Sunt extrem de îngrijorat de faptul că, în interviul de ieri, dl Marian Munteanu a spus fără niciun fel de ezitare că nu l-a interesat liberalismului, ci componenta naţională din PNL”, a afirmat Constantin. 

Citește și: Adiana Săftoiu: Nu am avut nicio legătură cu numirea lui Munteanu

 

Marian Munteanu a fost desemnat, marţi, candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, după anunţul spectaculos făcut de Ludovic Orban de retragere din cursă, în urma audierii la DNA, care a dispus cercetarea sa penală sub control judiciar. Astfel, înțelegerea a prevăzut că partidul îi va sprijini candidatura la PMB, iar Munteanu să se înscrie în partid. Vineri, el  și-a depus adeziunea la PNL, la organizația Sectorului 1. 

Munteanu a fost contestat de mai multe ONG-uri, care au cerut PNL să îi retragă candidatura pentru PMB, pe motiv că nominalizarea reprezintă „o ofensă adusă valorilor democratice ale societății în care trăim”.

Astfel, reprezentanții mai multor organizații precum: IPP, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială și Studii, Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, ACCEPT, Euroregional Center for Public Initiatives și Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi au precizat că Marian Munteanu „a avut și are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată” și că „promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste, incompatibil cu valori democratice si chiar constituționale”.

În replică, liberalii i-au luat apărarea, susținând că  nu există probe care să ateste că Marian Munteanu ar fi „apropiat de extrema dreaptă”.  Ei au solicitat celor care întrețin acest discurs „plin de neadevăr” să aducă probe „care ar putea, eventual, să susțină acuzele pe care i le aduc domniile lor”. Mai mult, PNL a amintit de implicarea lui Munteanu în Revoluția din decembrie 1989.

Totodată, presa a scris în mai multe rânduri și despre posibile legături de afaceri între Marian Munteanu și fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu. Munteanu el a respins acuzațiile. „Eu nu am fost sprijinit de Virgil Măgureanu, ci am avut atunci o discuție cu mai multe partide. El nu m-a sprijinit și minte că așa e în fișa postului lui. De 7-8 ani de zile nu am mai vorbit deloc cu Măgureanu”, a declarat Munteanu la Antena 3.

Citește și: Munteanu, întrebat dacă Zelea Codreanu a fost criminal: Justiția română a zis că nu

Între 1992 și 1995, Munteanu a condus orga­nizația Mișcarea pentru România, mișcare care a preluat idealuri legionare. În 2000, Alianța Națională (PUNR-PNR, partidul înființat de Virigil Măgureanu) l-a desemnat candidat pentru președinție. A acceptat dar, ulterior, s-a retras.

În Proclamația Alianței Noastre, publicată în urmă cu trei săptămâni, Munteanu propune „blocarea oricăror tentative politico-administrative de a modifica, prin diferite forme de constrângere, actualul profil – etnic, cultural sau religios – al României“. 

În vârstă de 54 de ani, Marian Teofan Dragoş Munteanu este de profesie etnolog. El este cunoscut de public ca un activist civic român contemporan, membru al rezistenţei împotriva dictaturii comuniste, fiind unul dintre reprezentanţii marcanţi ai mişcărilor pentru drepturi civile şi instaurare a democraţiei în România (1989-1991), lider al demonstraţiei studenţeşti din Piaţa Universităţii, 1990.  În anii 1988-1989 a fost arestat şi interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de „propagandă creştină, ostilă ideologiei marxist-leniniste“, principala acuzaţie fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Ţuţea. În pofida presiunilor şi ameninţărilor, a refuzat să colaboreze cu securitatea.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă