20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialScandal de proporţii: Fantoma cenzurii de la Operă

Scandal de proporţii: Fantoma cenzurii de la Operă

De o săptămână încoace nu se mai vorbeşte în lumea culturală decât de scandalul de la Opera Română din Bucureşti. Faptul că instituția a scos între timp o premieră absolut senzaţională cu baletul “Manon“ nici nu a mai contat. Deși sub conducerea lui Johan Kobborg baletul de la Operă a înregistrat succes după succes, marele balerin a fost exmatriculat.

Primul lucru pe care Vlad Alexandrescu l-a făcut ca ministru al Culturii (la sugestia unor colaboratori care nu sunt tocmai cuminţenia pământului) a fost să o suspende pe Alina Moldovan, directoarea Operetei. Şi s-ar putea ca ultimul să fie înlocuirea lui George Călin, pus director interimar la Opera Română din București (ONB) pe perioada procesului lui Răzvan Ioan Dincă, fost director, cu Tiberiu Soare, în prezent director adjunct. Problema ministrului a fost că i s-a părut întotdeauna că George Călin, care fusese adjunctul lui Răzvan Dincă, continuă politica acestuia. Johan Kobborg a fost pus şeful compartimentului de balet tot de Răzvan Dincă aşa că, pe principiul românesc „otrăvim fântânile, ardem recoltele“ orice colaborator al fostului director trebuia să dispară.

Peste obsesia ministrului pentru îndepărtarea „corupţilor“ de la Operă s-a aşezat încă un motiv cât se poate de uman: al soţiei.

Domnul Tiberiu Soare are o nevastă balerină la Operă, balerină care nu prea a mai dansat de când e Johan Kobborg şeful baletului din instituția de cultură.

Citește și: Cum privește ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, conflictul de la Operă

Şi, cu un simţ diplomatic desăvârşit, ce face domnul Soare din prima zi în care e pus director? Evident, decide să-l îndepărteze pe Johan Kobborg, după cum ne-au declarat surse din trupa de balet. O adevărată dramoletă dâmboviţeană.

Partidul România Mare a dispărut, dar nu şi accesele naţionaliste de la Operă. În lumea artei este de preferat să fie suveran principiul valorii şi nu cel al etniei. După primul principiu au fost aduşi peste 30 de balerini străini. La prima şedinţă pe care au avut-o cu Tiberiu Soare, acesta a vorbit româneşte şi la rugămintea unui balerin străin de a li se traduce şi lor ce se spune acolo, directorul (altfel om umblat prin lume) le-ar fi spus răspicat, potrivit acelorași surse: „Aici e Opera Română. Toată lumea trebuie să vorbească româneşte!“. Dansul şi muzica au o limbă universală şi nu cred că îi cere nimeni lui Tiberiu Soare dacă se duce să dirijeze orchestra Operei din Beijing să vorbească limba chineză. Tot pe principiul „rasei româneşti pure“ o parte din balerinii români i-au huiduit la protestul de marţi pe străini strigându-le „Afară din ţară!“ Tot afară din ţară i-au sugerat să plece şi Alinei Cojocaru, cea mai bună balerină româncă, pentru că este iubita lui Johan Kobborg, pe care l-a susţinut în tot acest circ. Aşa le strigau „oamenii de bine” în anii 90 lui Ion Raţiu şi lui Corneliu Coposu. Ai fi crezut că în două decenii mentalităţile se vor fi schimbat, dar se pare că nu e deloc aşa.

Post înființat peste noapte

Motivul oficial al retrogradării lui Johan Kobborg pe post de balerin din corp ansamblu (adică nici măcar de solist, ca umilinţa să fie de proporţii) a fost acela că nu are studii superioare (a fost suficient de bun pentru Covent Garden) şi pentru că postul său nu apare în organigramă. Poziția a apărut a doua zi brusc atunci când ministrul Culturii a văzut că a reuşit să creeze un uriaş scandal. Nu ştim cum s-a înfiinţat peste noapte un post care, teoretic, nu există. Totul „s-a rezolvat“ a declarat ministrul Vlad Alexandrescu, anunţând pe Facebook că marele balerin se va întoarce, asta chiar înainte de a primi de la Johan Kobborg un accept oficial.

Domnul Tiberiu Soare a fost pus pe locul doi al podiumului, director-adjunct, deşi normal este ca directorul plin, Vlad Conta, să îşi aleagă adjunctul şi nu ca acesta să fie pus de la centru.

Citește și: Ambasadorul Paul Brummell este preocupat de situația de la Opera Română

În tot scandalul de la operă s-a uitat de îndepărtarea abuzivă a lui George Călin. „Ați argumentat că sunteți nevoit sa procedaţi la revocarea mea ca urmare a raportului Corpului de Control al Ministrului Culturii“, i-a scris acesta ministrului. “Mă îndoiesc că din acest raport au putut să rezulte aspecte ce ţin de activitatea mea ca interimar, care să vă conducă la o astfel de necesitate. Susnumitul corp de control nu mi-a făcut nici o vizită și nu mi-a pus nici o întrebare legată de activitatea mea, iar din rapoartele Curții de Conturi pe anii precedenți – singurele documente pe care le-a solicitat – nu a putut să constate nimic acuzator cu privire la persoana mea, rapoartele în cauză vizând mandatele altor directori.

Dacă ați fi avut transparența să discutați cu mine invocatele concluzii ale raportului aș fi putut cu siguranţă să vă lămuresc, dacă erați într-o eroare cu privire la aceste aspecte.

Citește și: Coregraful și balerinul Johan Kobborg a demisionat de la Opera Națională București

Nici din raportul meu de activitate, pe care mi l-aţi solicitat acum puţin timp, nu poate să fi rezultat ceva negativ. Spun asta pentru că până la acest moment nu am primit din partea dumneavoastră nici o evaluare conform legii, doar anunţul de revocare din funcţie (…) Nu poate exista o altă concluzie, Domnule Ministru, atât timp cât în activitatea mea nu ați fi putut constata probleme, ci numai realizări (dacă ați fi întrebat) și cu toate acestea v-ați hotărât să mă schimbați cu altcineva chiar și pentru incert de scurtul sau lungul timp cât dosarul directorului Dincă se mai află pe masa instanţei“, mai scrie George Călin.

Miercuri după-amiază, Opera Română din Bucureşti a anunțat, într-un comunicat, că se dezice de orice formă de protest, ba chiar socoteşte că manifestaţia balerinilor “depăşeşte cadrul bunului-simţ”: “Conducerea şi artiştii instituţiei anunţă că se disociază ferm de orice manifestare care depăşeşte cadrul bunului simţ şi al respectului cuvenit permanent, regretând profund modalitatea în care câteva persoane au ales să îşi exprime punctul de vedere.” 

Până una-alta activitatea operei este blocată complet, dar nu-i nimic, cum balerinii străini ameninţă că pleacă, ministrul, noua conducere şi balerinii neaoşi pot cânta fericiţi “Noi suntem români!”

 

 

 

 

 

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă