13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalFosta balerină Ileana Iliescu: Demisia lui Kobborg de la conducerea baletului operei...

Fosta balerină Ileana Iliescu: Demisia lui Kobborg de la conducerea baletului operei este binevenită

Fosta balerină Ileana Iliescu a transmis, miercuri, un mesaj intitulat „Agonia companiei de balet a Operei Naționale București”, în care își exprimă dezamăgirea cu privire la situația tensionată din cadrul instituției, generată de demisia coregrafului și balerinului Johan Kobborg, care a renunțat la conducerea baletului Operei, după un conflict cu dirijorul Tiberiu Soare, care a fost numit director interimar în 4 aprilie.

„Mă aflu printre cei care au deschis porțile acestei instituții – 1954- compania noastră forma un număr impresionant de balerini (140), cei care în timp au reușit să interpreteze  minunat, întregul repertoriu internațional al capodoperelor baletului clasic și nu numai. Turneele noastre din acei ani au încununat elogiile spectatorilor din lume. Am fost decretați printre cele mai performante companii din lume. În același timp, balerinii noștrii erau magistral serviți de talentul maeștrilor noștri coregrafi:Oleg Danovski, V. Marcu, T. Urseanu, A. Mezincescu, I. Tugearu ș.a., care au îmbogățit repertoriul nostru cu lucrări românești de valoare, piese ce au conturat cu succes, atât în țară, cât și în străinătate, arta coregrafică românească”, scrie fosta balerină.

Citește și: UPDATE. Coregraful și balerinul Johan Kobborg a demisionat de la Opera Națională București

Ea continuă mesajul denunțând mai multe nereguli care au avut loc în cadrul companiei de balet, sub conducerea lui Kobborg.

Ce a ajuns astăzi compania noastră de balet, condusă de un străin, danezeul Johan Kobborg, cel care impune balerinilor să vorbească engleză, el refuzând limba țării în care „lucrează”? A desființat mai tot repertoriul nostru de succes al baletului universal, înlocuindu-l cu piese importate de el, de la Londra, cele ce au fost scoase din scenă ca depășite de timp dar valabile la București pentru sume nu indiferente. A importat balerinii lui plătiți de trei ori mai mult decât românii care au ținut nivelul companiei zeci de ani, astăzi puși la „colț”. Absolvenții școlii de coregrafie, în minoritate la angajare față de străinii acceptați fără audiții anunțate cum prevede legea. A fost distrusă arhiva baletului nostru, istoria acestuia. Sălile de balet sunt private de orice fotografie a balerinilor care au scris istoria acestei companii sau a celor care au dansat până la apariția acestui individ. Maeștrii noștri de valoare dăduseră numele lor sălilor de balet și acestea au dispărut. Totul negat. Baletul românesc a murit”, mai precizează fosta balerină Ileana Iliescu.

Totodată, ea și-a exprimat „nedumerirea în ceea ce privește implicarea balerinei Alina Cojocaru” în scandalul de la Opera Națională București, ea exprimându-și solidaritatea cu Johan Kobborg.

Citește și: Manifestații pro și contra coregrafului Kobborg, la Opera Națională

Pentru că timp de 50 de ani viața mea a marcat scena bucureșteană și internațională , îmi permit să constat, cu durere în suflet, că am devenit străini în țara noastră (Opera bucureșteană).

„Trebuie să recunosc nedumerirea mea în ceea ce privește implicarea balerinei Alina Cojocaru, cea pe care o admir ca fiind o mare personalitate a baletului internațional, ea susținându-l pe șeful baletului, Kobborg. Este inoportună intervenția ei în problemele baletului nostru, din care nu face parte, decât atunci când este invitată să danseze anumite roluri pe scena bucureșteană”, spune Ileana Iliescu.

Totodată, fosta balerină califică demisia lui Kobborg drept „binevenită”, „ în speranța numirii unui șef de compartiment demn de valoarea baletului Operei Naționale București”.

Citește și: Miting de susținere pentru conducerea Operei Naționale București

Coregraful şi balerinul Johan Kobborg și-a anunțat, marți, demisia de la Opera Națională București, pe contul său de Twitter. După demisia sa, au avut loc o serie de manifestații pro și contra fostului șef al baletului operei. Balerina Alina Cojocaru a anunțat, săptămâna trecută, că refuză să urce pe scenă, în semn de solidaritate cu Kobborg, astfel că ea nu a apărut pe scenă Operei Naționale București, duminică, în cadrul spectacolului „Manon”.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă