12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBursele europene și-au REVENIT, după lunea neagră

Bursele europene și-au REVENIT, după lunea neagră

După ce luni au înregistrat căderi semnificative pe fondul îngijorărilor provocate de efectele încetinirii economiei chineze asupra creșterii economice mondiale, bursele europene au revenit pe creștere, marți dimineață, potrivit Agerpres

În primele minute de la debutul tranzacțiilor, la ora 9.00 (7.00 GMT), Bursa de la Londra era în creștere cu 1,49%, cea de la Frankfurt înregistra un avans de 1,74% iar principalul indice al bursei de la Paris afișa o creștere de 1,42%.

Citește și: Criza economică din China face să tremure planeta

Bursele europene nu au recuperat decât o mică parte din pierderile înregistrate luni, o adevărată zi neagră pentru piețele bursiere mondiale care în Europa a fost marcată de scăderi generale de aproximativ 5%. Cu toate acestea, este de remarcat că bursele europene și-au revenit chiar dacă piețele asiatice continuă să înregistreze marți o zi dificilă și unele dintre ele, în special Bursa de la Shanghai, au închis cu o cădere de 7,63%.

Citește și: Bursa de la București a deschis în scădere

Potrivit firmei franceze de brokeraj Aurel BGC, ”indicii bursieri europeni și americani își vor reveni pe termen scurt. În plus, dacă nu există îndoieli cu privire la încetinirea economiei chineze, scenariul unei aterizări dure a devenit mult mai ipotetic”. 

Analiștii sunt de părere că piețele bursiere vor rămâne sub presiune încă o perioadă, în lipsa unor noi măsuri convingătoare anunțate de autoritățile de la Beijing.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă