14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialCEH: Aproximativ 700 de persoane din cadrul structurilor TESA, în concediu de...

CEH: Aproximativ 700 de persoane din cadrul structurilor TESA, în concediu de așteptare, timp de 10 zile

Vicepreședintele Sindicatului „Muntele”, Cristian Iștoc, a anunțat, marți, că personal tehnic, economic, de altă specialitate și administrativ (TESA) din cadrul Complexului Energetic Hunedoara va intra în „concediu de așteptare”, pentru o perioadă de 10 zile, începând de vineri, informează Agerpres.

„A fost informat că există emisă o decizie a administraţiei prin care personalul TESA pleacă în concediu de aşteptare începând cu data de 4 martie”, a explicat liderul sindical. 

Citește și: Directorii de la termocentrala Mintia au demisionat în faţa sindicaliştilor

Această formă de șomaj tehnic va afecta aproximativ 700 de salariați din cadrul structurilor TESA de la minele și termocentralele care fac parte din CEH, potrivit unor prime calcule ale sindicatului.

CEH a intrat în insolvenţă pe 7 ianuarie 2016, fiind înregistrat cu datorii de peste 1,2 miliarde lei. În cadrul companiei lucrează circa 6.300 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului.

Citește și:  Cum putea fi salvat Complexul Energetic Oltenia

Cele mai citite

Ciucă, reacție cu privire la tentativa de asasinat asupra premierului slovac

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat ferm tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. A subliniat că astfel de acte de violență sunt...

Ciolacu și Grindeanu se întâlnesc cu președintele DP World, investitor din Dubai

Șeful Guvernului României, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se întâlnesc, în ziua de 15 mai 2024, cu Sultan Ahmed bin Sulayem, președinte...

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...
Ultima oră
Pe aceeași temă