15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialHunedoara: Peste 300 de energeticieni protestează în faţa Prefecturii

Hunedoara: Peste 300 de energeticieni protestează în faţa Prefecturii

Peste 300 de energeticieni, angajaţi de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și termocentralele Mintia şi Paroşeni, protestează, marţi după-amiază, în faţa Prefecturii Hunedoara, nemulţumiţi că Guvernul nu a acordat CEH ajutorul de stat aprobat de Comisia Europeană în luna aprilie, relatează Mediafax

Angajaţii care protestează solicită o strategie energetică pe care Guvernul să şi-o asume şi s-o propună Comisiei Europene, potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS) Hunedoara, Ovidiu Morcan,

“Până acum, guvernanţii şi parlamentarii de Hunedoara nu au intervenit pentru a nu fi distrus CEH Hunedoara. Nu s-a venit în niciun moment cu nicio soluţie viabilă, iar acum suntem aproape să pierdem peste 6.000 de locuri de muncă, adică pâinea a peste 6.000 de familii. Noi vrem locuri de muncă, vrem să ne păstrăm locurile de muncă şi să fie elaborată o strategie energetică care să cuprindă şi termocentralele Mintia şi Paroşeni”, a mai declarat Morcan.

Citește și: Ce sumă primește Complexul Energetic Hunedoara de la Comisia Europeană

Protestatarii au adus vuvuzele şi o tobă și scandează “Vrem strategie pentru energie”, “Vrem să muncim, nu să cerşim”, “Dacă CEH moare, moare Huneodara”, “Hoţii” şi “Demisia”.

De asemenea, ei au afişat pancarte pe care sunt scrise mesaje precum: “Ultima şansă, mix energetic” sau “Fără ajutor de stat, CEH-ul decedat”.

Protestul, care este autorizat, a început la ora 16.00, preşedintele BNS Hunedoara declarând că acțiunea va dura o oră.

Ajutor din partea CE de 37,7 milioane de euro

Comisia Europeană (CE) a aprobat temporar un ajutor în valoare de 37,7 milioane de euro pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, deţinut de Ministerul Energiei.

“Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 167 de milioane de lei (aproximativ 37,7 milioane de euro) care urmează să fie acordat de autoritățile române Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de energie electrică și termică deținut de stat din România, este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia a constatat, în special, că ajutorul a fost limitat la suma necesară pentru a-i permite CE Hunedoara să își desfășure în continuare activitățile de exploatare a centralelor sale electrice în următoarele șase luni”, potrivit unui anunț al CE din 21 aprilie.

Guvernul va acorda complexului energetic împrumuturi pe termen scurt care să îi permită să își plătească creditorii și să își mențină activitățile de exploatare până când va fi în măsură să prezinte un plan de restructurare.

Citește și: Ajutor de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara

La sfârșitul celor șase luni, producătorul de cărbune și electricitate va rambursa ajutorul sau România va notifica un plan de restructurare, care va stabili măsurile de asigurare a viabilității pe termen lung a companiei.

Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 și în 2014, Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate, mai arăta CE.

Complexul Energetic Hunedoara, cu sediul la Petroșani, județul Hunedoara, deține o cotă de piață de aproximativ 5% din producția de energie electrică din România și are aproximativ 6.500 de angajați.

Cele mai citite

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...
Ultima oră
Pe aceeași temă