16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăO nouă creștere a prețurilor de consum. Cum poate fi justificată creșterea

O nouă creștere a prețurilor de consum. Cum poate fi justificată creșterea

Preţurile de consum au urcat cu 0,5% în mai faţă de aprilie, iar rata anuală a inflaţiei a crescut de la 0,8% la 1,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică, informează Mediafax.

“Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,5%, în luna mai comparativ cu luna aprilie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea a fost de 0,6%”, se arată într-un comunicat al INS.

Citește și: La cât au ajuns preţurile de consum în luna aprilie

Această creștere s-a înregistrat pe fondul scumpirii alimentelor cu 1,2% şi a mărfurilor nealimentare cu 0,8% şi în urma majorării tarifelor la servicii cu 2,1%, spun specialiștii.

Alimentele s-au scumpit în mai cu aproape 1%, iar mărfurile nealimentare şi serviciile au avut costuri majorate cu 0,3% fiecare.

Cele mai mari scumpiri faţă de aprilie au fost consemnate la cartofi şi fructe proaspete, cu câte 13%, fructe şi conserve din fructe – 6,94%, precum şi la legume şi conserve din legume – 5,14%. În schimb s-au ieftinit ouăle cu 4% şi fasolea boabe şi alte leguminoase cu aproape 2,74%.

La mărfurile nealimentare, combustibilii au avut preţurile cu cea mai mare creştere, de 1,25%, urmaţi de încălţăminte, autoturisme şi piese de schimb, energie electrică, gaze şi încălzire centrală, fiecare categorie cu o scumpire de 0,3%.

Pentru servicii, tarifele au crescut cel mai mult la transportul aerian şi la telefonie, cu câte 0,66%.

Comparativ cu decembrie anul trecut, preţurile alimentelor au urcat cu 2,5%, ale mărfurilor nealimentare cu 1,55%, iar ale serviciilor cu 1%.

Rata anuală a inflaţiei s-a situat la 1,2%, măsurată prin IPC, şi la 1,3%, prin IAPC.

“Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2014 – mai 2015) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2013 – mai 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,9%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 1,1%”, se spune în comunicat.

 

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă