19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuAngelina Jolie - profesor la o prestigioasă universitate londoneză

Angelina Jolie – profesor la o prestigioasă universitate londoneză

Actriţa Angelina Jolie-Pitt, trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi, a fost numită profesor invitat la prestigioasa London School of Economics, a anunţat luni universitatea, preluată marţi de AFP, preluată de Agerpres

Ea face parte din cei patru noi profesori invitaţi, care vor contribui la programul noului master despre “femei, pace şi securitate” ce vizează să promoveze egalitatea între sexe şi să ajute femeile afectate de conflicte din lumea întreagă. 

“Sunt foarte încântată de crearea acestui program”, a declarat actriţa de 40 de ani într-un comunicat. “Sper ca şi alte instituţii universitare să urmeze acest exemplu fiindcă este esenţial să extindem dezbaterea asupra felului în care pot avansa drepturile femeilor şi să se pună capăt impunităţii crimelor care afectează în mod disproporţionat femeile, cum ar fi violenţele sexuale din timpul conflictelor””, a adăugat ea. 

Printre ceilalţi profesori se numără fostul ministru britanic al Afacerilor Externe William Hague, care a lansat în 2010, alături de Angelina Jolie-Pitt, o iniţiativă în privinţa prevenirii violenţelor sexuale în conflicte. 

Profesorii invitaţi vor susţine conferinţe, vor participa la ateliere şi la evenimente publice, a informat London School of Economics

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă