18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuGabriela Firea și soțul ei, Florentin Pandele, locuiesc separat. Ea în București,...

Gabriela Firea și soțul ei, Florentin Pandele, locuiesc separat. Ea în București, el în Voluntari

Gabriela Firea locuiește separat de soțul ei, Florentin Pandele, rezultă din câteva documente care atestă adresele de domiciliu ale celor doi soți.

Documentele au fost prezentate pe Internet, marți, de Ciprian Ciucu, acesta având funcția de consilier PNL la Primăria Capitalei.

Potrivit acestor acte, Gabriela Firea, primarul Capitalei, apare cu domiciliul în București – Sectorul 1. Pe de altă parte, soțul ei, Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, apare cu domiciliul în Voluntari (județul Ilfov).

"Cum îți e și cu familia asta tradițională de primari care m-a dat în judecată… unul stă în București, în Sectorul 1, altul stă în Voluntari", scrie consilierul Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Ciprian Ciucu a fost dat în judecată de primarul Gabriela Firea, în octombrie 2016, care îi cere acestuia daune de 600.000 de lei drept daune "reputaționale".

În anul 2015, Ciprian Ciucu a fost președinte al Consiliului Național de Integritate (CNI).

Codul Civil al României are un paragraf intitulat "Îndatoririle soților", care prevede, printre altele, următoarele:

"(…) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă