Ministerul de Interne a anunțat că este alături de Smiley, care cântă, încă de acum o lună, melodia cu refrenul "Pierdut buletin".
Pentru a rezolva legal această problemă, MAI le recomandă lui Smiley și altor persoane care au pierdut acte să acceseze pagina de Internet specializată a MAI.
Postarea Ministerul de Interne a atras, în numai două ore, peste 11.600 de aprecieri și 3.400 de distribuiri.
"Pierdut buletin, nu mai ştiu de unde vin,
Nu mai ştiu cine sunt,
Sau de când sunt pe Pământ
Doar un lucru reţin, că semăn cu tine
Şi poţi să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni!".
MAI dorește probabil să-i atragă atenția lui Smiley, într-un mod elegant, că nu e bine să încerce o asemenea rezolvare ilegală.