12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO. Unde își petrece vacanța familia președintelui OBAMA

VIDEO. Unde își petrece vacanța familia președintelui OBAMA

Familia prezidenţială americană a plecat în vacanţă pe insula Martha's Vineyard, informează duminică TVR.

Barack Obama, soţia lui Michelle, cele două fete, Sasha şi Malia, au plecat în vacanţă, însoţiţi de câinii Bo şi Sunny. Vor sta cu toţii, timp de două săptămâni, pe insula Martha's Vineyard, din nord-estul Statelor Unite.

Acolo au mers de fiecare dată în luna august începând din 2009, iar vacanţele de iarnă le petrec în Hawaii, unde Barack Obama a stat o bună bucată de vreme, în timpul copilăriei.

Preşedintele e însoţit în vacanţe de un întreg alai de colaboratori, jurnalişti şi fotografi. Cu toţii îl urmăresc în plimbări, pe plajă, la golf sau în restaurante.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă