20.6 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO. Gafa reginei Angliei, suprinsă de o cameră indiscretă. Ce a spus...

VIDEO. Gafa reginei Angliei, suprinsă de o cameră indiscretă. Ce a spus Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, surprinsă de o cameră indiscretă, a afirmat marţi că unii oficiali chinezi au fost "foarte nepoliticoşi", apreciere făcută la o recepţie la numai câteva ore după o gafă a premierului David Cameron cu privire la Nigeria şi Afganistan.

Suverana britanică a făcut această afirmaţie într-o convorbire cu Lucy D'Orsi din conducerea poliţiei londoneze, care îi relata despre dificultăţile întâmpinate în timpul vizitei de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping din luna octombrie a anului trecut, relatează miercuri AFP, preluată de Agerpres. 

Lucy D'Orsi a supervizat securitatea în timpul vizitei preşedintelui chinez. "Nu ştiu dacă aţi aflat, dar au fost momente destul de solicitante pentru mine", a spus D'Orsi, iar regina a răspuns afirmativ. Continuând descrierea evenimentelor, cadrul superior din poliţia londoneză a povestit felul în care oficiali chinezi au plecat de la o întâlnire cu Barbara Woodward, ambasador al Regatului Unit în China, spunându-i că vizita lor s-a terminat. "Au fost foarte nepoliticoşi cu ambasadorul", a afirmat atunci regina.

Un purtător de cuvânt al palatului regal a refuzat să comenteze "conversaţiile private ale reginei", desfăşurate în cadrul unui eveniment organizat pentru a 90-a aniversare a suveranei britanice. El a subliniat totuşi că vizita lui Xi Jinping a fost "un adevărat succes", toate părţile implicate "conlucrând strâns pentru a se asigura că totul se desfăşoară bine".  Şi poliţia engleză a anunţat că nu intenţionează să comenteze acea "convorbire privată". 

Nu există deocamdată nicio reacţie din partea autorităţilor chineze. Totuşi, când afirmaţiile reginei au fost relatate la postul BBC World, emisiunea a fost întreruptă în China, scrie AFP.  

Tot marţi, cu câteva ore înainte, premierul David Cameron a fost surprins, tot de o cameră indiscretă, spunându-i reginei că Nigeria şi Afganistan că sunt "poate cele mai corupte două ţări din lume". 

"Este stânjenitor pentru noi, ţinând seama de activitatea bună pe care o desfăşoară preşedintele", a scris pe Twitter Garba Shehu, purtător de cuvânt al preşedintelui nigerian, Muhammadu Buhari. "Lucrurile se schimbă în privinţa corupţiei şi a restului" lucrurilor, a adăugat el, citat de AFP.

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă