25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăGDPRPremieră. Cercetătorii japonezi au reuşit să creeze ficaţi din celule stem

Premieră. Cercetătorii japonezi au reuşit să creeze ficaţi din celule stem

O echipă de cercetători japonezi a anunţat că, pentru prima dată în istorie, a reuşit să dezvolte în laborator ficaţi miniaturali funcţionali din celule stem. Această reuşită reprezintă un pas imens pentru viitorul transplanturilor de ficat.

Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Yokohama, Japonia, au folosit celule stem pluripotente pentru a crea trei tipuri diferite de celule care să formeze structuri tridimensionale, numite “lobi hepatici”. Ulterior, cercetătorii au transplantat lobii la şoareci şi au observat că, în termen de două zile, au început să îndeplineasca funcţiile unui ficat normal.

Oamenii de ştiinţă japonezi au apreciat că, în aproximativ 10 ani, medicii vor putea realiza transplanturi de ficat din celule stem. Pacienţii care suferă de insuficienţă hepatică ar putea fi injectaţi cu astfel de lobi, cultivaţi din propriile lor celule stem, care să le înlocuiască ficatul. În plus, ficaţii construiţi din celule stem ar putea fi folosiţi pentru testarea medicamentelor noi, înainte să intre în piaţă.

“Vor mai fi necesari câţiva ani de studii ca să fim siguri că această metodă va putea fi aplicată la oameni, dar progresul este substanţial faţă de rezultatele din anii trecuţi. Această veste reprezintă un pas imens pentru viitor, precum şi un motiv de speranţă pentru pacienţii suferinzi de boli hepatice”, a declarat dr. Tudor Panu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem.

Sute de bolnavi, pe lista de aşteptare pentru un transplant hepatic

În prezent, nu există multe posibilităţi pentru testarea potenţialelor noi medicamente, iar numeroase ţări la nivel mondial duc lipsă de donatori de organe pentru tratarea pacienţilor cu insuficienţe hepatice, renale sau cardiace. Peste 100.000 de oameni din întreaga lume au nevoie de transplanturi de organe.

“Lista de aşteptare din România pentru transplantul de ficat cuprinde aproape 300 de bolnavi. În 2013, în ţara noastră, s-au efectuat doar 78 de transplanturi hepatice. Aproape 30 la sută din bolnavii înscrişi pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat mor din cauza numărului prea mic de donatori”, a spus doctorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Celulele stem, la baza medicinei regenerative

Celulele stem sunt foarte importante pentru viitorul medicinei, în general, şi al medicinei regenerative, în particular. Medicina regenerativă, considerată avangarda medicinei secolului XXI, studiază procesul prin care se creează ţesuturi funcţionale, prin care se repară sau se înlocuieşte ţesutul sau organul a cărui funcţie s-a pierdut din cauza vârstei, a bolilor sau a afecţiunilor congenitale.

Descoperirea celulelor stem embrionare în 1981 a oferit posibilitatea ca organele să poată fi cultivate în laborator. Mai târziu, descoperirea celulelor stem pluripotente a oferit posibilitatea de a construi organe din celulele nediferenţiate ale unui pacient, eliminând astfel problemele legate de compatibilitate.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă