23.6 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInternaționalDoctor House dă bisturiul pe pistol

Doctor House dă bisturiul pe pistol

Ieri seară a început pe canalul AMC un nou serial poliţist, intitulat „The Night Manager“, ecranizare a unui roman scris de John le Carré. În rolurile principale îi puteţi vedea pe Hugh Laurie (faimosul doctor House), Tom Hiddleston şi Tom Hollander.  Regia este semnată de Suzanne Bier, câştigătoarea premiului Oscar pentru filmul „In a Better World“.

Serialul urmăreşte povestea unui fost sol­dat din armata britanică în timp ce navighează cotloanele obscure ale Whitehall şi Washingtonului, unde o alianţă secretă operează între serviciul de informaţii şi traficul internaţional de arme. Pentru a se infiltra în cercul restrâns al traficantului de arme Richard Onslow Roper (interpretat de Hugh Laurie), Pine trebuie mai întâi să devină el însuşi un infractor.  

Tom Hiddleston în rolul lui ­Jonathan Pine

Jonathan Pine este un fost soldat care a luptat în Irak, iar acum trăieşte retras ca paznic de noapte al unui hotel.  Conştiinţa unui om care s-a autoexilat, a unui introvertit, a unei persoane care se fereşte de încurcături, este zdruncinată de descoperirea unor documente confidenţiale care i s-au ­încredinţat de către un oaspete din hotel, ce sfârşeşte cu moartea acestuia. Ceea ce începe ca o căutare a ispăşirii sfârşeşte ca o căutare a propriului suflet, atunci când intră în sanctuarul interior al lui Richard Roper şi pătrunde în cotloanele umbrite al lumii acestuia.

Hugh Laurie în rolul lui Richard Roper

Richard Roper este bine-crescut, foarte educat, are graţie şi şarm. Dar în spatele măştii de om de afaceri miliardar, întreprinzător, filantrop, gentleman zace un Mefisto. Cel mai rău om din lume şi-a construit un imperiu pe schimbul de vieţi omeneşti; vânzând arme celui care licitează cel mai mare preţ şi cumpărând ce suflete reuşeşte pe această cale. Când Pine îi salvează unicul fiu – dragostea pentru acesta fiind singura slăbiciune a lui Roper – mafiotul îl primeşte în familia sa. Ceea ce se dovedeşte a fi un dezastru.

Elizabeth Debicki în rolul Jedei Marshall

Jed Marshall se ascunde de ­viaţă, iar în acest moment locul ei de siguranţă este în ­casa lui Richard Roper. Afecţiunea lui este un anestezic puternic, ­însă când Pine intră în viaţa lor, efectele sale încep să ­dispară şi se trezeşte cu ­monştrii în jurul său, ştiind că nu se mai poate ascunde mult timp.

Olivia Colman în rolul Angelei Burr

Dintr-un birou ponosit din Londra de pe strada Victoria, Burr conduce modesta agenţie de aplicare a legii – în centrul căreia se duce o cruciadă ­ascunsă de a-l doborî pe Richard Roper, pentru Burr acesta fiind întruchiparea a tot ce-i rău în piaţa de vânzare a armelor.  În Pine ea descoperă un aliat, deşi trimiterea sa în luptă va genera un conflict ­interior pe măsură ce descoperă că există inamici mai aproape de casă care sunt gata să devieze ­cursul justiţiei.

Tom Hollander în rolul ­maiorului Corkoran

Maiorul Lance Corkoran, Corky, este mâna dreaptă a lui Roper. Inteligenţa tăioasă şi exuberanţa lui Corky i-au scăpat de nişte probleme în trecut, el fiind cu înverşunare loial căpitanului său şi lui Jed. Este cunoscut pentru cinismul său, nu-l crede deloc pe Pine – şi nu se va opri cu interogările sinistre până când acesta nu va fi demascat.     

Cele mai citite

“Vrei să fii soția mea?” TJ Miles și Francisca se căsătoresc

Francisca și TJ Miles s-au întors recent dintr-o vacanță de vis de două săptămâni. Artista a încântat fanii publicând prima imagine cu inelul de...

Doliu în teatru. A murit marele actor Costel Constantin

Marele actor Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Actorul s-a născut la Galați,...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă