16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInternaționalÎncepe EUROVISION România. Cine intră în competiție în acest an

Începe EUROVISION România. Cine intră în competiție în acest an

Artiștii care intră anul acesta în competiția Eurovision România sunt Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton,  Lara Lee şi CEJ. Finala naţională a concursului va avea loc în 8 martie, pe scena Sălii Polivalente din Craiova, informează Mediafax.

Citește și: INEDIT. Cum a sărbătorit marele câștigător al premiilor GRAMMY 2015

La selecția națională  au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au intrat în preselecţie. Dintre acestea, s-au calificat 12.

„Piesele au fost ascultate chiar şi de 10 ori de membrii juriului. În final, cu toţii au fost de acord că oricare dintre cele 12 compoziţii ar putea reprezenta România cu succes în faza internaţională a concursului, de la Viena", a spus producătorul evenimentului, Iuliana Marciuc.

În finala Selecţiei Naţionale, cele 12 melodii calificate vor fi selectate prin televot, în proporție de 50%. De asemenea, vor primi voturi de la un juriu de specialitate.

Anul acesta, cea de-a 60-a ediție a concursul muzical Eurovision se va desfășura în Viena, ca urmare a victoriei de anul trecut a Conchitei Wurst, cu piesa „Rise Like a Phoenix".

Citește și: FOTO. Premiile Grammy 2015, portavoce pentru mesaje împotriva violenței

Cele două semifinale vor fi difuzate de televiziunea română în 19 și 21 mai 2015, iar finala va avea loc în 23 mai.

Este a doua oară când Austria organizează Eurovisionul, după ediția din 1967 a concursului.
 

Cele mai citite

Percheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Parchetul European anunţă că a efectuat, astăzi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

CSAT trebuie să-i aprobe lui Iohannis încă o factură pentru candidatura la NATO

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) va trebui să-i aprobe președintelui Klaus Werner Iohannis decontarea probabil a ultimei facturi sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă