Maia Morgenstern a acceptat o provocare imensă, aceea de a participa la transpunerea pe peliculă a uneia dintre cele mai interesante nuvele ale lui Mircea Eliade, Domnişoara Christina. Este vorba de o nuvelă cu subiect fantastic, în care personajele se confruntă cu un strigoi, cu un vampir (interpretările sunt diverse) care bântuie un conac boieresc. Pelicula regizată de Alexandru Maftei a stârnit deja interesul cineaştilor europeni. Actriţa Maia Morgenstern a acceptat să acorde un interviu României libere.
Aţi participat la transpunerea pe peliculă a unei nuvele de Mircea Eliade, unul dintre intelectualii marcanţi. Cum a fost?
Maia Morgenstern: Cel mai interesant a fost în perioada de pregătire, în care ce făceam? Repetam! Ce are actorul de făcut? De învăţat textul! Dincolo de asta, o spun, aşa, cu un pic de umor, era felul în care cercetam scenariul şi iarăşi nuvela, şi iarăşi opera literară, şi înapoi la scenariu pentru a ne explica, pentru a înţelege atât cât am putut, pentru a ne pune întrebări. Această operă – ca, probabil, toate operele literare, ca toate operele de artă în adevăratul sens al cuvântului – te determină să îţi pui întrebări, să cauţi propriile tale răspunsuri şi apoi să vezi cum te raportezi la acea operă de artă. Pentru noi, ăsta a fost demersul esenţial. Şi răspunsurile pe care ni le dădeam, şi ceea ce era astăzi valabil şi funcţional căpătau mâine altă dimensiune, a fost extrem, extrem de interesant.
Nu este prima scriere a lui Mircea Eliade care inspiră un scenariu de film. Cum explicaţi interesul lumii cinematografice faţă de aceste opere literare?
Maia Morgenstern: Eu nu i-aş spune interes, i-aş spune curaj al lumii cinematografice, al cinematografiei în general, al cinematografiei în special! E absolut o comoară, un filon, o bogăţie imensă ascunsă, ce este gata a se dezvălui sau, cel puţin, a se lăsa cercetată! Este o comoară ce incită la cercetare, la explorare şi exploatare, în lumea lui Mircea Eliade, în opera literară a lui Mircea Eliade. Şi atunci, mi se pare mai mult decât firesc, benefic, mi se pare absolut normal: când ai o asemenea operă, de o asemenea valoare, asemenea conotaţii, asemenea trimiteri, asemenea mesaj, asemenea posibilităţi de a explora şi exploata o lume, de a te raporta la Istorie, la realism, la fantastic, la psihologic – este vorba de psihologia caracterelor – e formidabil!
În contextul în care România, Transilvania, mai ales, au o legătură cu această nişă a creativităţii, care a început să fie remarcată o dată cu romanul lui Bram Stoker, Dracula, credeţi că aceste elemente pot să ajute pelicula să se impună afară?
Maia Morgenstern: N-aş gândi aşa! Şi dacă aş judeca strict din punct de vedere al marketingului şi al vânzării, poate aş considera altfel! Însă este – cred eu – o formă, o modalitate de a merge în profunzime, de a sonda cu curaj ce e adevărat, ce e fals, ce e profund înrădăcinat în noi, în spaimele noastre, în prejudecăţile noastre, o formă extrem de subtilă, aş zice, metaforică, o invitaţie de a ne scutura, atât cât putem, de prejudecăţi, de clişee, de informaţii, sentinţe gata rumegate, gata primite, şi de a încerca cu sufletul nostru, cu mintea noastră, eşuând sau având succes, să transcendem o realitate, să accedem la propriile răspunsuri, la propriile noastre concluzii, la felul nostru propriu de a ne raporta la artă, la iubire, la viaţă; mituri, fantasme adânc înrădăcinate, corelate cu situaţii reale, obiective concrete, fac parte din lumea lui Eliade, şi în acest fel transpusă cinematografic, citită prin prisma personalităţii realizatorilor, poate suscita interes la nivel internaţional.
