12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalMircea Cărtărescu, desprea cartea la care lucrează: Un foarte mare poem despre...

Mircea Cărtărescu, desprea cartea la care lucrează: Un foarte mare poem despre o lume paralelă

Scriitorul Mircea Cărtărescu a mărturisit duminică, la Digi24, că lucrează în prezent la un „foarte mare poem despre o lume paralelă”, un fel de „anti-lume şi o utopie aflată pe o zonă a posibilităţilor”. Mai mult, scriitorul a afirmat că această carte va reprezenta ”cartea împlinirii vârstei de 60 de ani a mea, aşa cum „Orbitor” a fost la 50 de ani”. 

Mircea Cărtărescu spune despre cartea cu titlul provizoriu „Anomaliile mele” că va fi o carte masivă, de 800 sau 900 de pagini, şi că va fi un roman total, ca şi „Orbitor”.

„Una dintre ideile speculative care subîntind această carte este această grădină a potecilor care se bifurcă. În fiecare clipă a vieţii noastre, de fapt, noi luăm decizii care ne schimbă viaţa. Faptul că eu ridic, în acest moment, mâna, mă desparte de cel care n-ar fi ridicat-o şi îndreaptă vieţile noastre, câte puţin, pe macazuri diferite. Fiecare gest al nostru este un macaz care schimbă linia. Aceasta este una dintre ideile din carte. Eu cred că această carte trăieşte prin substanţa sa, prin carnea sa, nu prin idei. Trăieşte prin textura fiecărei pagini. De asemenea, am vrut să scriu un foarte mare poem – mare în sensul volumului. Un foarte mare poem despre o lume paralelă. Despre o lume care are legături cu lumea noastră, dar, mai ales, diferenţe. O lume în care există alte cărţi, alt curs al vieţii politice, alte evenimente. Un fel de anti-lume şi o utopie aflată pe o zonă a posibilităţilor, a probabilităţilor”, spune Mircea Cărtărescu.

Citește și: Integrala operei poetice a lui Mircea Cărtărescu

Scriitorul estimează că romanul va fi disponibil pentru cititori în toamna anului 2016. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă