11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalTeatre de stat din Constanța care joacă pe unde apucă. De 14...

Teatre de stat din Constanța care joacă pe unde apucă. De 14 ani se promite construcția unei clădiri noi

Teatrul pentru copii a împlinit şase decenii de existenţă, dar nu a avut niciodată, de la înființare, un sediu propriu. Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” din Constanța împlinește anul acesta 60 de ani de la înființare.

Directorul instituției, actorul Lică Gherghilescu, cu un ochi râde, cu unul plânge. Este bucuros pentru că 60 de ani este o cifră frumoasă. Au fost, afirmă el, ani de realizări, cu spectacole care au umplut sălile. Este și trist pentru că niciodată acest teatru nu a avut un sediu al lui.

”Uite, aici avem recuzita. Am mutat acum în spate, ca să facem puțin loc”, îmi declară, arătând un spațiu liber din hol. Înghesuiala ar fi însă cea mai mică problemă. Teatrul se află acum în clădirea comunității elene din Constanța, în zona peninsulară a Constanței. Nu este deloc cel mai sigur imobil din oraș.

„Aici am fost nevoit să schimb gresia, s-a ridicat pur și simplu podeaua. Nu mai spun când plouă, a re-fulat canalizarea și a trebuit să strângem toată mizeria care a ajuns în sală”, arată cu năduf. Mulțumește, cu toate acestea, comunității grecești din Constanța. Plătește o chirie modică și, fără înțelegerea lor, pro-babil nu ar fi avut unde să funcționeze. Vorbește însă cu tristețe în glas când își aduce aminte de cum arată clădirile teatrelor pentru copii din Târgu Mureș și Craiova. Chiar dacă nu sunt noi, imobilele sunt imense pe lângă spațiul impropriu din Constanța. „Suntem chiriași de la înființare, de 60 de ani“, spune directorul.

Un vis de șase decenii

Acum 14 ani, primarul de atunci al Constanței, Radu Mazăre, spunea că are în vedere construcția unui teatru pentru copii. Nu s-a întâmplat nimic. Acum, Lică Gherghilescu arată proiectul făcut benevol, de prieteni arhitecți, tuturor celor care au un cuvânt de spus. „Acum, la 60 de ani, măcar să facem primul pas.

Este cea mai mare dorință a mea, pentru mine este singura care mă ține aici. Vreau să îl pornim”, spune el. A identificat și un spațiu de circa 4.000 de metri pătrați, care aparține Consiliului Județean. A depus dosarul la CJ, a luat număr de înregistrare și speră ca anul viitor să fie alocate fonduri măcar pentru studiul de fezabilitate, pentru a ști exact ce trebuie făcut și cât costă.

Teatrul pentru copii nu este singurul care are probleme cu sediul. Teatrul de Stat este finanțat de Consiliul Judeţean, dar clădirea în care se află sala aparține Primăriei Constanța. Aceasta se află într-o stare jalnică și are nevoie urgent de reparații.

CJ și Primăria caută soluții pentru a vedea care este cea mai rapidă și eficientă modalitate. Teatrul Național Oleg Danovski funcționează în fosta sală de spectacole a unui liceu. Și ei sunt chiriași, iar din această cauză nu pot interveni pentru a aduce îmbunătățiri absolut necesare, cum ar fi renovarea toaletelor. Primăria are în plan construcția unei clădiri care să fie și sediul administrativ, și sediu cultural, dar acest lucru nu se va întâmpla cu siguranță în următorii patru ani. 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă