19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAproape 420.000 bugetari în administraţia centrală, dublu faţă de sistemul sanitar

Aproape 420.000 bugetari în administraţia centrală, dublu faţă de sistemul sanitar

Numărul total de posturi ocupate în administraţia centrală era în luna martie de 410.926, cu aproape 50.000 mai mulţi salariaţi decât în administraţia locală şi mai mult decât dublu faţă de întreg pesonalul angajat în sistemul sanitar, potrivit unui document al MFP obţinut de NewsIn.

Astfel, din totalul de 1.360.376 posturi ocupate în sectorul bugetar în luna martie 2010, cele mai multe posturi revin angajaţilor din administraţia centrală, urmaţi de salariaţii din învăţământ (389.910 persoane), şi de personalul angajat în administraţia locală – 364.654, se arată în statistica privind evoluţia numărului de posturi ocupate realizată de reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

Potrivit documentului, cel mai mic număr de angajaţi din sistemul bugetar se înregistrează în sistemul sanitar, unde sunt 194.886 de posturi ocupate.

Ministerul Finanţelor susţine că din numărul total de posturi ocupate în administraţia publică centrală, respectiv 674.051, 345.681 de salariaţi lucrează în instituţiile finanţate integral din bugetul de stat, 10.575 angajaţi lucrează în instituţiile finanţate integral din bugetele asigurărilor sociale, 39.123 de bugetari sunt încadraţi în instituţiile subvenţionate din bugetul de stat şi 278.672 de angajaţi lucrează în instituţiile finanţate integral din venituri proprii.

În cadrul autorităţilor executive locale lucrau în luna martie 298.281 de salariaţi, însă cei mai mulţi bugetari plătiţi integral de autorităţile locale sunt angajaţii din învăţământ – 321.671.

Documentul MFP mai arată că numărul salariaţilor angajaţi la instituţiile subvenţionate din bugetele locale se ridică la 52.616, în timp ce doar 13.757 salariaţi lucrează în instituţiile din ţară finanţate integral din venituri proprii.

Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă