19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe spune Banca Mondială despre creșterea economică a României, în 2016

Ce spune Banca Mondială despre creșterea economică a României, în 2016

Ritmul de creştere economică al României va accelera la 4% în 2016, susţinut de politica fiscală expansionistă şi reformele de pe piaţa muncii, estimează Banca Mondială, însă riscăm să intrăm în procedura de deficit excesiv din cauza revizuirii legii unitare a salarizării publice, informează Agerpres.

Astfel, măsurile de relaxare fiscală implementate în 2016, cumulate cu majorările salariale din sectorul public vor simula consumul privat, în timp ce inflaţia scăzută şi politica monetară relaxată vor ajuta creditarea şi ar putea avea un impact pozitiv asupra investiţiilor private.

Banca Mondială este de părere că deficitul de cont curent va rămâne sub control, chiar dacă accelerarea consumului ar urma să ducă la agravarea dezechilibrelor externe. 

Conform estimărilor, inflaţia va rămâne în teritoriul negativ până în luna iunie 2016, când efectul reducerii TVA-ului la alimente se va risipi şi ar urma să crească gradual până la 1,4% la finele anului. În schimb, deficitul bugetar va creşte semnificativ în 2016 şi 2017 spre 3%, ca urmare a reducerii taxelor şi majorărilor salariale din sectorul public. “În absenţa unor modificări ale politicilor de impozitare, care par puţin probabile într-un an electoral, Guvernul va trebui să limiteze cheltuielile curente, să reducă investiţiile şi să îmbunătăţească colectarea taxelor pentru a evita reintrarea în procedura de deficit excesiv”, subliniază Banca Mondială. 

 Banca Mondială recomandă ca reformele structurale să se concentreze pe sectorul energiei, companiile de stat şi pe îmbunătăţirea calităţii cheltuielilor publice. În plus, este nevoie de reluarea eforturilor pentru a îmbunătăţi participarea pe piaţa muncii, în condiţiile în care rata şomajului rămâne ridicată în rândul tinerilor şi persoanelor slab calificate.

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă