11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe trebuie să știm despre titlurile de stat

Ce trebuie să știm despre titlurile de stat

Românii care vor să economisească pot subscrie, în perioada 8-19 iunie, în cadrul emisiunii de titluri de stat realizate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Valoarea totală este de 100 milioane lei, iar pe 25 iunie se vor efectua alocările.

Cei interesați se pot adresa, cu documentul de identitate, la orice agenție, băncilor BRD, BCR și Raiffeisen pentru a achiziționa, fără comision, datoria statului român. Prețul de achiziție al unui titlu de stat este 1000 lei, iar scadența este la doi ani. „Plata titlurilor se face cash sau prin ordin de plată, iar clientul alege nivelul de dobândă anuală la care dorește să cumpere titluri de stat, nivel situat în cadrul intervalului de dobândă“, a anunțat MFP.

„Se pot efectua subscrieri multiple, la niveluri diferite de dobândă. Cei ce doresc să cumpere titluri completează formularul de subscriere, care va include și un cont bancar al clientului“, au explicat, pentru România liberă, reprezentanții BRD. Finanțele vor decide, în funcție de cererea manifestată, dobânda maximă acceptată și numărul de titluri de stat emise. Interesul de cumpărare la niveluri de dobândă mai mari decât nivelul maxim de dobândă acceptată de Finanțe nu va fi acceptat. Clienții care au subscris la dobânzi mai mici sau egale cu nivelul maxim de dobândă acceptat de către MFP vor cumpara titluri la nivelul maximum de dobândă acceptată.

Returnarea sumelor nealocate se va face în maximum 5 zile lucrătoare de la decontarea tranzacției în contul indicat pe formularul de subscriere. Nu se percep comisioane bancare pentru depunerea de numerar în contul colector, pentru plata din cont deschis la cele trei bănci în cont colector și pentru rambursarea sumelor nealocate după încheierea subscrierii. Dobânda anuală și principalul la scadență vor fi rambursate prin intermediul prin Depozitarului Central sau prin agentul de plată desemnat de MFP. În cazul în care clientul dorește să vândă titlurile de stat înainte de scadență, se va adresa unui SSIF (societate de servicii de intermediere financiară) autorizat, va deschide un cont de tranzacționare pe piețele de capital și va ordona vânzarea la cotațiile publicate pe Bursa de Valori București.

Economistul Florin Cîțu explică ce trebuie să știe cei care doresc să cumpere obligațiunile. “Statul are un rating mai prost comparativ cu multe bănci din sistem. Dar, cei care vor să-și investească economiile în titlurile de stat trebuie în primul rând să compare randamentul cu dobânzile la depozitele care au aceeași scadență. Dacă țin titlurile până la scadență, atunci, ca și în cazul depozitelor, își asumă riscul legat de evoluția inflației. Iar, în România evoluția inflației este foarte volatilă și de aceea nimeni nu face depozite pe termen lung. În cazul în care au nevoie de bani, vor vinde la prețul pieței, care poate fi mai mare sau mai mic“, arată Cîțu.

În prezent, dobânzile la depozitele bancare în lei, pe 2 ani, sunt de aproximativ 2,2%. Însă, veniturile din dobânda aferentă titlurilor de stat sau din eventualul câștig de capital realizat prin vânzarea pe bursă nu sunt impozabile, conform Codului Fiscal actual. Cîțu vorbește depre cumpărarea titlurilor ca despre o investiție ce are atât beneficii, cât și riscuri. “Cei care economisesc pe termen lung pot să transfere o parte din bani în obligațiuni,  dar trebuie să cunoască și riscurile. Însă, titlurile de stat nu sunt o alternativă la depozitele cu scadență mai mare de 6 luni“, conchide economistul.   

2,2% este dobânda la depozitele bancare în lei, pe doi ani.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă