11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a scăpat Fiscul de sancțiunile Comisiei Europene

Cum a scăpat Fiscul de sancțiunile Comisiei Europene

Comisia Europeană a închis, pe 15 iulie, procedura deschisă împotriva României privind cercetarea neregulilor în cazul deconturilor de TVA, întrucât Fiscul a început să soluționeze rambursările de TVA, a precizat șeful ANAF, Gelu Diaconu.

“Acest anunț al Comisiei Europene confirmă eforturile pe care le-am depus în cadrul reformei ANAF în ce privește întărirea capacității administrative. Însă, vreau să subliniez un aspect foarte important: acesta este doar un prim pas în atingerea obiectivului nostru de a reduce drastic perioada de rambursare a TVA. După ce am redus termenele medii de soluționare a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare de la 180 la cca 60 de zile, următorul nostru obiectiv este de a ajunge să rambursăm TVA în maximum 15 zile. Noi suntem pregătiți din punct de vedere administrativ, însă acest lucru poate fi realizat doar cu condiția ca Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Conturi să modifice cadrul legislativ actual”, a spus  Diaconu, într-un comunicat remis redacției. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă