16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce se scumpește benzina în România

De ce se scumpește benzina în România

Autorităţile nu pot explica scumpirea carburanţilor din ultimele luni, în condițiile în care cotaţia internaţională a ţiţeiului a scăzut. Totuși, specialiştii spun că motivul ar putea fi decizia companiilor petroliere de a creşte preţurile pentru a profita de cererea tot mai mare, informează Digi24.

„Este evident că se foloseşte sezonul concediilor, când cererea pe piaţă este mai mare şi se profită de această cerere mai mare pentru a se practica preţuri superioare. Evident că cine deţine poziţie dominantă pe piaţă poate să impună preţurile”, spune secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan.

În medie, un litru de benzină costă acum cu 37 de bani mai mult decât în aprilie. Practic, impactul este asemănător cu cel de anul trecut, când Guvernul a introdus supraacciza pentru carburanţi.

România are cel mai mare preţ pentru un litru de benzină faţă de ţările vecine. Plătim 1,29 euro, în timp ce un bulgar plăteşte doar 1,17 euro, un ceh 1,20 de euro, iar un maghiar 1,23 euro. Carburanţii costă mai mult şi dacă ne comparăm cu ţările baltice sau Polonia. Doar în Slovacia şi Slovenia benzina este mai scumpă.

„La nivel mondial nu ştiu să fi fost evoluţii spectaculoase ale preţului ţiţeiului. Sunt decizii de natură managerială, ale companiilor de profil, care sunt justificate intern”, spune Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi.

Pe plan internaţional, specialiştii se aşteaptă ca ţiţeiul să se ieftinească în continuare datorită producţiei mari din Irak şi a ridicării sancţiunilor aplicate Iranului. Potrivit reprezentanţilor companiilor petroliere, preţul final e determinat de cotaţiile internaţionale. 

Cele mai citite

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă