11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăINS: Inflația a revenit la nivelul din iulie

INS: Inflația a revenit la nivelul din iulie

Rata anuală de inflație a revenit, în septembrie, la nivelul din iulie, respectiv – 1,7%, după ce în august s-a adâncit la -1,9%, pe fondul creşterii preţurilor de consum cu 0,9% la alimente şi cu 0,1% la servicii în cursul lunii septembrie, potrivit datelor INS, citate de Mediafax

Măsurată prin indicele armonizat al preţurilor de consum, rata anuală a inflaţiei s-a situat la -1,5%.

“Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2014 – septembrie 2015) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2013 – septembrie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,0%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,2%”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În septembrie, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 38,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 34,1%, iar mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% reprezintă 27,1%.

Faţă de august, preţurile de consum au crescut cu 0,26% în septembrie, susţinute de avansul cu 0,9% al preţurilor la alimente şi cu 0,13% al tarifelor serviciilor, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,15%.

Cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 21,3%, legumele şi conservele din legume (+7,9%), ouăle (+4,15%) şi citricele şi alte fructe meridionale (+4%). Pe de altă parte, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 1,8%.

Dintre mărfurile nealimentare, mobila a consemnat cea mai mare creştere de preţuri, de 0,5%, urmată de confecţii, cu 0,37%, îmbrăcăminte şi articole de menaj, cu circa 0,3% fiecare. În schimb, combustibilii s-au ieftinit cu 1,36%, iar articolele medicale şi medicamentele cu 0,02%.

La servicii, transportul urban s-a scumpit cu 0,3%, iar categoria “alte servicii” a înregistrat o creştere a tarifelor cu 0,9%.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ în iunie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, la -1,6%, după ce preţurile au fost mai mici cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie.

BNR a revizuit în jos, la începutul lunii august, prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,3% pentru finele acestui an şi la 0,7% până la sfârşitul anului viitor, cu 0,5 puncte procentuale, respectiv 1,2 puncte în scădere faţă de proiecţia anterioară, urmând să intre în interiorul intervalului din jurul ţintei în T1 2017.

 

 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă