21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPonta a avut emoții înaintea întâlnirii cu FMI: Nu am dormit bine...

Ponta a avut emoții înaintea întâlnirii cu FMI: Nu am dormit bine noaptea trecută

Premierul Victor Ponta a afirmat la o conferință de presă că nu a dormit bine în noaptea de mircuri spre joi, deoarece și-a făcut temele pentru întâlnirea cu FMI.

"Ca să fiu foarte cinstit, nu am dormit bine astă-noapte pentru că, după această conferinţă, am o întâlnire cu partenerii noştrii financiari internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi trebuie să mă pregătesc", le-a spus Ponta participanţilor la Conferința privind finanțele și investițiile regionale pentru Europa de Sud-Est.

Premierul a adăugat că întotdeauna este "'o mare provocare"" pentru el să aibă un discurs bun la primele ore ale dimineţii şi şi-a exprimat speranţa că nu va face greşeli.

La începutul discursului, Ponta a glumit şi pe tema microfonului, în momentul în care încerca să ajusteze poziţia acestuia potrivit înălţimii sale.

"Bine aţi venit în Bucureşti, România, este o ţară, un oraş, în care microfoul este o problemă specială, dar pe care sperăm să o putem rezolva"', a spus Ponta.

În replică la îngrijorările premierului, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus, în discursul său, că el a dormit foarte bine în noaptea care a urmat întâlnirii cu FMI.

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă