12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăProiect: Profesorii ar putea ieși la pensie cu trei ani mai devreme....

Proiect: Profesorii ar putea ieși la pensie cu trei ani mai devreme. În ce condiții

Profesorii ar putea solicita să iasă la pensie cu trei ani mai devreme,  ar putea ieși la pensie cu trei ani mai devreme, potrivit unui proiect de lege inițiat de un grup de senatori PSD, informează Mediafax.

„Pe de o parte, există angajaţi care doresc pensionarea, la cerere, pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor. Pe de cealaltă parte, există cadre didactice care demonstrează competenţă şi după împlinirea vârstei de pensionare. Acestora, legea le permite să rămână titular în sistemul de învăţământ încă 3 ani peste vârsta standard de pensionare”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte un proiect de lege iniţiat de un grup de senatori PSD.

Iniţiatorii, printre care senatorii PSD Marian Pop, Ecaterina Andronescu şi Mihai Fifor, susţin că propunerea este întemeiată deoarece echilibrează balanţa.

„Dacă legea permite activitatea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive.

Condiţia prevăzută în propunere este vechimea în învăţământ – 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi.

Senatul este cameră decizională.

 

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...
Ultima oră
Pe aceeași temă