22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPROTEST de amploare: Peste 5.000 de sindicaliști ai Cartel Alfa vor ieși...

PROTEST de amploare: Peste 5.000 de sindicaliști ai Cartel Alfa vor ieși în stradă, în 7 octombrie

Peste 5.000 de sindicaliști ai Cartel Alfa vor protesta, în 7 octombrie, a anunțat președintele CNS Cartel Afla, Bogdan Hossu. Oamenii cer modificarea de urgență a Legii Dialogului Social nr. 62/2011, conform Agerpres.

"Acțiunile revendicative vor demara pe 29 septembrie a.c., prin pichetarea, între orele 10,00-12,00, a sediului Ministerului Muncii și vor continua zilnic, de luni până vineri, timp de trei săptămâni, până vineri, 17 octombrie. În plus, în data de 7 octombrie vom organiza un miting de amploare, între orele 11,00-13,00, în Piața Victoriei, la care vor participa peste 5.000 de membri de sindicat. Având în vedere că solicităm modificarea unei legi cu impact social major, respectiv Legea nr. 62/2011, am solicitat sprijin și din partea altor organizații sindicale, cum ar fi de exemplu Blocul Național Sindical sau CNSLR Frăția. De asemenea, la miting sunt invitați să participe și simplii cetățeni, în măsura în care sunt afectați de prevederile Legii 62", a spus Bogdan Hossu.

Acesta a precizat, totodată, că trebuie să se producă, urgent, patru modificări ale Legii Dialogului Social nr. 62/2011.

"Este vorba de modificarea reprezentativității și modului de aplicare universală a Contractului Colectiv de Muncă; introducerea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național, până la dezvoltarea Contractelor Colective de Muncă sectoriale; dreptul la conflict colectiv de muncă și — nu în ultimul rând — protejarea minimală a reprezentanților sindicali, care să permită construirea dialogului social și realizarea unor relații de muncă negociabile între salariați, nu transformarea lor în sclavi moderni. Nu trebuie să uităm că peste 1,2 milioane de salariați din sectorul întreprinderilor mici nu mai beneficiază în prezent de niciun contract colectiv de muncă", a mai spus Hossu.

Potrivit președintelui Cartel Alfa, modificarea Legii nr. 62/2011 s-ar putea face foarte rapid, în numai două săptămâni, însă este nevoie doar de 'voință politică'.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă