21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSecretarul de stat Biriș își asumă proiectul de modificare a Codului Fiscal....

Secretarul de stat Biriș își asumă proiectul de modificare a Codului Fiscal. Ce argumente aduce

Secretarul de stat Gabriel Biriş, responsabil pe partea de de fiscalitate în Ministerul Finanţelor, şi-a asumat miercuri proiectul de modificare a Codului Fiscal, informează News.ro

Gabriel Biriș susține că prevederile proiectului ar fi benefice şi ar simplifica fiscalitatea. Biriș a spus însă că este regretabil că un proiect aflat în lucru a ajuns la presă.

Biriş a făcut declaraţiile într-un interviu acordat în Polonia jurnalistului Dan Cărbunaru de la Calea Europeană, care a postat discuţia cu secretarul de stat pe contul său de Facebook.

"E oarecum un incident regretabil că un proiect care încă era în discuţii a ieşit aşa, pe surse, şi oameni care nu prea au înţeles ce e în acel proiect au început să-l critice. Acel proiect este despre simplificare. (…) Propuneam pentru prima dată în legislaţia noastră a unei plafonări a bazei de calcul a contribuţiilor sociale, efectiv, pe suma tuturor veniturilor", a spus Biriş.

El a apărat propunerea de a reduce la zero contribuţiile sociale datorate de către angajator şi de a majora, în schimb, nivelul datorat de către angajat.

"Ştiţi vreo firmă care să se fi îmbolnăvit şi să se ducă la doctor? Ştiţi vreo firmă care la bătrâneţe să ia pensie? Trebuie să înţelegem un lucru: contribuţiile la sănătate şi la pensie nu sunt ale angajatorului, sunt ale angajatului", a afirmat Biriş.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernul începe să strângă cureaua. Majorările salariale și ale pensiilor, greu de îndeplinit

Guvernul a promis majorări de salarii și pensii, iar acum ministrul finanțelor, Marcel Boloș, trage un semnal de alarmă că nu mai sunt bani...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Lungul lanț de C(i)olaci al rușinii

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, s-a simțit jignit când a fost numit moldovean, domnia-sa fiind buzoian. La rândul lor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă