17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSindicaliștii de la Porsche cer implementarea unui model de dialog social prin...

Sindicaliștii de la Porsche cer implementarea unui model de dialog social prin care compania nu mai poate lua nici o decizie fără acordul lor

Sindicaliștii de la compania Porsche România cer implementarea unui model de dialog social prin care, dacă angajații demonstrează că pot emite păreri avizate în legătură cu o decizie în discuție la nivelul companiei, firma nu poate lua decizia respectivă fără acordul lor. Compania este ”rezervată” în legătură cu implementarea Cartei, însă sindicaliștii spun că se bucură de sprijin internațional. 

În această perioadă, sindicaliștii pregătesc negocierile pentru noul contract colectiv de muncă și cer adoptarea modelului de dialog social Volkswagen Charta, care se aplică la nivel global în toate sucursalele și subsidiarele deținute de grupul Volkswagen.

“Drepturile sindicatului ca partener de dialog social pot fi de informare, consultare sau acord, în ceea ce privește deciziile care impactează personalul, iar obținerea acestor drepturi se face pe baza competențelor în domeniu. Cu alte cuvinte, dacă sindicatul face dovada că are în structura sa persoane care prin formare profesională, pregătirea și experiența lor pot emite o opinie avizată pe un anumit tip de decizie, atunci sindicatul primește dreptul ca decizia să nu fie luată fără acordul acestuia. Asta înseamnă un mod de colaborare modern care înlătură negocierea directă, confruntativă, cu obținerea drepturilor pe baza competențelor, spre binele angajaților și a companiei”, a precizat președintele sindicatului, Adrian Drăgan. 

În acest moment, există negocieri cu managementul Porsche Inter Auto România, care deocamdată și-a arătat rezerve în implementarea respectivei Carte. Sindicaliștii spun că se bucură de sprijin internațional în acest demers. 

Sindicatul Porsche a fost înființat în 2014 și face parte din Federația Sindicatelor din Comerț, membră la rândul ei a CNS "Cartel Alfa".

Cele mai citite

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă