18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăLifestyleA decedat fostul secretar general al FRF, Dan Matei

A decedat fostul secretar general al FRF, Dan Matei

Dan Matei, fost secretar general al FRF între 1987-1990, a decedat la vârsta de 80 de ani. 

Pe lângă funcția pe care a deținut-o în cadrul FRF, Dan Matei a fost și unul dintre fondatorii "Luceafărului", proiect început la finalul anilor '70 care avea ca obiectiv selecționarea și pregătirea celor mai talentați copii și juniori din întreaga țară.

"Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele și regretă dispariția lui Dan Matei", se arată într-un comunicat, pe site-ul oficial al forului românesc.

 Înmormântarea urmează să aibă loc luni, 29 septembrie, în jurul orei 12.00.
 

Cele mai citite

VINARIUM, cel mai important concurs internațional de vin din Europa Centrală și de Sud-Est, se ține la Ploiești

Ediția XXI a VINARIUM International Wine Contest are loc în perioada 23-26 mai 2024 la Ploiești. Concursul este organizat de ASER Consulting & Management și...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Hansi Flick pregătește deja primul transfer pentru FC Barcelona. Germanul vrea un jucător de top

După ce Xavi a fost demis de către FC Barcelona, Hansi Flick se pare că îi va lua locul pe banca catalanilor. Antrenorul german...
Ultima oră
Pe aceeași temă