16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleA decedat tatăl lui Mihai Neșu. Luase o supradoză de medicamente

A decedat tatăl lui Mihai Neșu. Luase o supradoză de medicamente

Tatăl fostului fotbalist Mihai Neșu a decedat din viață la vârsta de 74 de ani. Mircea Neșu fusese internat în stare gravă, la Oradea, după ce a luat o doză foarte mare de medicamente.

Mircea Neşu, în vârstă de 74 de ani, a fost internat la Spitalul Judeţean din Oradea în 12 octombrie, în stare foarte gravă, după ce a înghiţit o cantitate mare de medicamente, pe fondul unei depresii severe, provocate atât de decesul soţiei sale, în această primăvară, cât şi de faptul că suferea de o boală incurabilă, iar fiul său este imobilizat în cărucior, conform Mediafax.

Transferat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal, luni dimineaţă la ora 5.00, medicii i-au declarat decesul, nemaiputând să îl salveze.

Fiind o moarte suspectă, cazul a fost anunţat şi Poliţiei.

"Luni, în jurul orei 11.00, Poliţia Bihor a fost anunţată telefonic de un reprezentant al Spitalului Municipal «Gavril Curteanu» despre faptul că un bărbat de 74 de ani a decedat în spital. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după necropsie", a declarat subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Medic de profesie, Mircea Neşu a fost jucător de fotbal la Universitatea Cluj în timpul studenţiei, respectiv în anii '60, arbitru internaţional de fotbal, dar şi candidat la Primăria Oradea în 1992, din partea Convenţiei Democratice Române.

El locuia la Oradea împreună cu fiul său, Mihai Neşu.

În luna aprilie a acestui an, Monica Neşu, mama fotbalistului Mihai Neşu, a încetat din viaţă, apropiaţii afirmând că aceasta a fost extrem de afectată de accidentul care i-a lăsat fiul invalid.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă