12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleAntrenorul român Edi Iordănescu, debut cu dreptul în campionatul Bulgariei

Antrenorul român Edi Iordănescu, debut cu dreptul în campionatul Bulgariei

Edward Iordănescu a debutat cu victorie pe banca lui ȚSKA Sofia în campionatul Bulgariei după ce a învins pe teren propriu Lokomotiv Gorna, scor 2-0.Golurile echipei sale au fost marcate de Kulma în minutul 66 și de Chorbadzhiyski în prelungirile partidei.

Și la stranieri am avut remarcați. Paul Papp a marcat primul său gol pentru Will, în liga secundă din Elveția. Echipa sa a câștigat în deplasare la Wohlen, scor 3-1, iar românul a fost cel care a stabilit scorul final în minutul 57.

Florentin Matei, decarul celor de la Rijeka, a marcat și el în campionatul Croației, în minutul 29. Meciul dintre Rijeka și Belupo s-a terminat 2-0.

În fotbalul internaţional:

Manchester United a reușit să câștige meciul cu Hull, din etapa a treia de Premier League, după un gol marcat în al treilea minut de prelungiri de Marcus Rashford, scor 1-0.

Mourinho a început meciul sub presiune, în condițiile în care Arsenal (3-1 cu Watford) și Chelsea (3-0 cu Burnley) s-au impus autoritar. Chelsea echipa lui Antonio Conte este  deja pe prima poziție din Premier League. 

În Serie A:

Polonezul Milik a intrat în inima suporterilor de la Napoli după primul meci pe Stadio San Paolo. Atacantul adus de la Ajax ca să îl înlocuiască pe Higuain a deschis scorul în derby-ul cuMilan.

Milik şi-a trecut în cont dubla cu o lovitură perfectă de cap şi Napoli a condus cu 2-0 la pauză. În partea secundă, trupa lui Montella a reintrat în joc prin reuşita lui Niang. Spaniolul Suso a readus egalitatea cu un şut de zile mari.

Împinsă de la spate de peste 50.000 de fani, Napoli a făcut 3-2 cu golul lui Callejon. Nervii milanezilor au cedat. Kucka a văzut două cartoanşe galbene la aceeaşi fază. Şi Niang a ajuns mai devreme la vestiare.

În minutul 89, Chiricheş a intrat pe teren în locul lui Albiol. Autogolul lui Romagnoli a spulberat emoţiile gazdelor, care s-au impus cu 4-2 şi au bifat prima victorie din acest sezon.

Real Madrid, două succese din tot atâtea posibile:

Real Madrid s-a impus în fața Celtei Vigo cu 2-1 la capătul unui meci spectaculos. Modric putea deschide scorul în prima repriză, însă mai întâi transversala s-a opus (29), iar apoi Sergio Alvarez i-a refuzat golul croatului (32).

Portarul oaspeților s-a remarcat și în minutul 56 la execuția lui Bale. Alvarez a fost până la urmă învins de Morata (60), fază în care atacantul revenit de la Juventus s-a aflat într-un ofsaid nesemnalizat.

Morata putea înscrie din nou cinci minute mai târziu, dar a nimerit bara. Galicienii au egalat în minutul 67 grație execuției lui Orellana. Victoria echipei lui Zidane a fost adusă de Kroos, care a lovit superb mingea din afara careului (81).

 

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă