20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleBeautyRomânia Mică în cel dintâi săptămânal ilustrat al lumii

România Mică în cel dintâi săptămânal ilustrat al lumii

The Illustrated London News a fost primul săptămânal ilustrat din lume, cel dintâi număr al ei apărând sâmbătă, 14 mai 1842. Revista a aparut săptămânal până în 1971, după care aparițiile ei a fost tot mai sporadice, până în 2003, când a încetat să mai apară.

De la mijlocul secolului XIX până după Primul Război Mondial, The Illustrated London News a publicat o serie de ilustrații despre România: de la încoronarea prințului Carol, revolte populare, război și alte evenimente istorice, la imagini cu obiceiurile și viața de zi cu zi a „moldo-valahilor”. Printre autorii valoroaselor desene sunt olandezul Hermanus Willem Koekkoek (1839 – 1885), britanicul H. C. Seppings-Wright (1850-1937), polonezul Franciszek Ejsmond (1859-1931) și mai cunoscutul Carol Pop de Satmari (1812-1887).  Cele aprroape 100 de ilustații le puteți savura în galeria foto.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă