20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăLifestyleCampioanele României la fotbal au intrat în cantonament

Campioanele României la fotbal au intrat în cantonament

După o scurtă vacanță în care și-au aflat și adversarele din faza grupelor UEFA Women’s Champions League, campioanele României, fotbalistele de la Olimpia Cluj, încep perioada de pregătire. Programul de pregătire al clujencelor va fi unul încărcat, dar și diversificat. Ele se vor antrena în trei locuri diferite.

Reunirea lotului va avea loc azi, de la ora 18:00, la Baza Sportivă Ardealul, zi în care începe și prima parte a stagiului de pregătire al fotbalistelor. ”Olimpia se va pregăti la Cluj până pe 10 iulie, urmând să se deplaseze la Vatra Dornei  în perioada 11-20 iulie, în Austria, la Heiligenkreuz (23-30 iulie) și din nou la Cluj în perioada 1-5 august”, spun reprezentanții echipei.

Întrebat ce așteptări are de la această perioadă de pregătire, antrenorul Mirel Albon a afirmat că își dorește ca jucătoarele sale să ajungă la o formă fizică bună. „Sper ca după aceste 6 săptămâni de pregătire intensă jucătoarele noastre să se  apropie cât mai mult, atât din punct de vedere fizic, cât și tehnico-tatic, de marile jucătoare ale lumii, pe care le-am putut vedea, și le putem vedea în continuare la  Campionatul Mondial din Canada”, a spus antrenorul clujean.

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă