13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleDorinel Munteanu este noul antrenor al Astrei Giurgiu

Dorinel Munteanu este noul antrenor al Astrei Giurgiu

Tehnicianul Dorinel Munteanu a fost numit antrenor al echipei Astra Giurgiu, în locul ucraineanului Oleg Protasov. Munteanu a semnat un contract până în vară, cu opțiune de prelungire.

"Astăzi, antrenorul Dorinel Munteanu a ajuns la un acord cu clubul Astra pentru preluarea echipei noastre. Acesta va semna contractul, la Giurgiu, apoi va conduce primul antrenament şi va fi prezentat oficial, într-o conferinţă de presă. Îi urăm mult succes pe banca Astrei!", a anunţat gruparea giurgiuveană, conform Mediafax.

Munteanu, care îl înlocuieşte pe ucraineanul Oleg Protasov, va avea ca obiectiv clasarea pe un loc care să asigure formaţiei giurgiuvene participarea în ediţia viitoare a Ligii Europa. El este al treilea antrenor al formaţiei Astra din acest sezon după Daniel Isăilă şi Oleg Protasov.

Dorinel Munteanu a condus ultima oară formaţia FK Qabala, din Azerbaidjan, de unde a demisionat la 4 decembrie. În cariera sa, tehnicianul în vârstă de 46 de ani a mai antrenat formaţiile CFR Cluj, FC Argeş Piteşti, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Steaua, Oţelul Galaţi, Dinamo, Mordovia Saransk şi Kuban Krasnodar.

Ucraineanul Oleg Protasov a fost demis, luni, din funcţia de antrenor principal al echipei Astra Giurgiu, conducerea grupării luând decizia rezilierii contractului tehnicianului ca urmare a rezultatelor slabe din ultima perioadă.

După 19 etape, Astra Giurgiu ocupă locul 5 în clasamentul Ligii I, cu 32 de puncte, la 12 puncte de liderul Steaua.

Cele mai citite

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă