9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăLifestyleFC Steaua vrea să-l reangajeze pe Mihai Stoica, aflat încă în pușcărie

FC Steaua vrea să-l reangajeze pe Mihai Stoica, aflat încă în pușcărie

FC Steaua dorește să-l reangajeze pe Mihai Stoica, după ce acesta va fi eliberat din pușcărie, informează Mediafax.

FC Steaua a depus la dosarul prin care Mihai Stoica solicită eliberarea condiţionată o adeverinţă în care menţionează faptul că intenţionează să-l angajeze pe acesta pe postul de manager sportiv, cu respectarea cu stricteţe a condiţiilor impuse de pedepsa complementară.

Adeverinţa semnată de preşedintele FC Steaua, Valeriu Argăseală, arată că gruparea bucureşteană intenţionează să îl angajeze pe Stoica în funcţia de manager sportiv, de îndată ce va fi eliberat din penitenciar şi se menţionează că acesta nu va avea atribuţii de conducere, ceea ce îi este interzis prin pedeapsa comlementară.

Până la 4 martie 2014, data la care a fost încarcerat, Mihai Stoica ocupase funcţia de manager general al FC Steaua.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Mihai Stoica, fost manager al FC Steaua, poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de trei ani şi şase luni primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

Instanţa a decis că Mihai Stoica îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua îndeplineşte fracţia de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar şi a desfăşurat mai multe activităţi.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti, care va decide definitiv dacă Mihai Stoica poate pleca din penitenciar.

Fostul manager al FC Steaua a fost prezent, luni, la judecarea propunerii de liberare condiţionată, fiind adus din Penitenciarul Jilava.

Cererea a ajuns la instanţă în 9 decembrie 2015, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava a constatat că fostul manager general al FC Steaua întrunește condițiile necesare pentru a fi eliberat condiţionat.

Mihai Stoica execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă