18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăLifestyleFoodFurturile și tâlhăriile sunt la ordinea zilei pe litoral

Furturile și tâlhăriile sunt la ordinea zilei pe litoral

Unde sunt turiști, sunt și hoți care încearcă să profite de pe urma lor. Așa se întâmplă și pe litoral, unde polițiștii au de muncă zilnic. Ca în fiecare sezon, una dintre principalele infracțiuni este spargerea camerelor de hotel. Așa s-a întâmplat în data de 3 august, când mai multe persoane au dat atacul în Eforie. După două zile, poliţiştii staţiunii Eforie au identificat un tânăr de 25 de ani şi doi minori de 12, respectiv 17 ani, bănuiţi de comiterea a trei furturi din camerele unui hotel din Eforie Sud. De data aceasta, proprietarii au avut noroc, pentru că hoții nu au apucat să vândă nimic din marfa furată, prejudiciul fiind recuperat şi predat părţilor vătămate.

De asemenea, luni, la ora 2.00, aceiaşi poliţişti au surprins în flagrant doi minori, ambii de 12 ani, şi un tânăr de 21 de ani, în timp ce sustrăgeau diferite bunuri dintr-un cort amplasat într-un camping din Eforie Sud. Prejudiciul în valoare de 300 lei a fost recuperat în totalitate şi predat victimei. Cele cinci persoane sunt cercetate de poliţiştii din Eforie în stare de libertate pentru furt calificat.

Le fură lănțișoarele de la gât

O altă modalitate de atac a infractorilor este furtul lănțișoarelor de aur de la gât. Noutatea, pe litoral, este faptul că acest furt nu se mai întâmplă pe stradă, ci direct în apă. ”Poliţiştii staţiunii Costineşti au fost sesizaţi de către doi tineri cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în apa Mării Negre, le-au fost smulse de la gât lănţişoarele din aur”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. Deplasaţi în zona indicată de victime, poliţiştii au depistat, la scurt timp, pe plaja din staţiune un tânăr de 23 de ani din Craiova care avea bunurile reclamate ca sustrase asupra sa, acestea fiind predate părţilor vătămate. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie, fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Se fură și în Mamaia

Un alt furt a fost raportat luni, în miez de noapte. Patrula mixtă de siguranţă publică, formată dintr-un poliţist din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia şi un jandarm din cadrul GMJ Constanţa, a depistat-o pe O.B., de 35 ani, care sustrăsese de pe şaua unei biciclete o geantă ce conţinea un telefon mobil, cheile unui autoturism, suma de 50 euro şi acte aparţinând unei turiste.

Poşeta cu bunurile respective au fost înapoiate păgubitei. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celei în cauză, totodată, poliţiştii întocmindu-i dosar penal pentru furt calificat.

Ce spune poliția

”Astfel de fapte antisociale care afectează vacanţa turiştilor de pe litoralul Mării Negre sunt cercetate cu operativitate, dosarele penale întocmite fiind instrumentate cu celeritate, iar persoanele bănuite de comiterea de infracţiuni urmând a fi sancţionate în conformitate cu legislaţia aflată în vigoare.” IPJ Constanța

Corturile sunt una dintre țintele preferate ale hoților

Cele mai citite

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă