16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăLifestyleIonuț Popa este noul antrenor al formației ACS Poli Timișoara

Ionuț Popa este noul antrenor al formației ACS Poli Timișoara

Penultimii în clasament și aproape retrogradați din Liga 1, bănățenii au renunțat la serviciile antrenorului Petre Grigoraș după înfrângerea suferită duminică seară 1-4 acasa cu Fc Voluntari. Conducerea trupei de pe Bega a anunțat deja numele noului antrenor.

Conform site-ului oficial, ACS Poli va fi pregătită în ultimele două etape de către Ionuț Popa, tehnician dorit pe Bega și înainte de instalarea lui Petre Grigoraș.

 "Ionuț Popa este noul antrenor principal al echipei noastre! Domnia sa a semnat un contract valabil până la finalul actualului sezon, cu drept de prelungire pentru următoarea ediție de campionat" au anunțat bănățenii.

Ionuț Popa are 63 de ani și a antrenat ultima oară în Liga 1 în vara lui 2012, când a fost demis de la CSMS Iași, pe care o promovase, după primele șase etape în care a înregistrat patru înfrângeri și două remize. Popa a fost ultima dată antrenorul divizionarei secunde Șoimii Pâncota, din Liga 2.

Pe lângă formațiile mai sus menționate, noul tehnician al bănățenilor a mai antrenat în carieră la UTA, FC Bihor, Politehnica Iași și CS Mioveni. Prezentarea oficială a lui Ionuț Popa va avea loc marți, 24 mai.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, ACS Poli Timișoara e penultima în clasamentul din play-out, cu 20 de puncte, la 5 lungimi în spatele celor de la FC Voluntari. Pentru a prinde locul de baraj bănățenii au nevoie de victorii în ultimele două etape, dar și de două înfrângeri ale ilfovenilor.

Ionuț Popa va debuta pe banca lui ACS Poli miercuri, 25 mai, de la ora 18:00, când timișorenii vor juca chiar pe terenul celor de la FC Voluntari. 

Cele mai citite

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă