12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleLiga I: Petrolul Ploiești - CSMS Iași 1-2

Liga I: Petrolul Ploiești – CSMS Iași 1-2

CSMS Iași a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal.

Oaspeții au deschis scorul printr-un gol de senzație, reușit de Vasile Gheorghe (4), dar Petrolul a egalat prin Alexandru Benga (13). CSMS Iași a înscris golul victoriei prin fundașul Cosmin Frăsinescu (86), în urma unui corner, potrivit Agerpres.

Noul antrenor al echipei Petrolul, Mihai Stoichiță, a debutat astfel cu stângul pe banca tehnică a gazdelor.

Ieșenii au reușit a doua lor victorie în deplasare în acest campionat, precedenta fiind în etapa a doua, la Chiajna. În tur, CSMS Iași a învins-o pe Petrolul cu 1-0.

Ploieștenii rămân cu o singură victorie, reușită în etapa a 7-a. În cele nouă partide de atunci, Petrolul are trei egaluri și șase eșecuri.

FC Petrolul Ploiești — CSMS Iași 1-2 (1-1), Stadion "Ilie Oană" — Ploiești
Au marcat: Alexandru Benga (13), respectiv Vasile Gheorghe (4), Cosmin Frăsinescu (86).
Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenți: Miclos Istvan Nagy (Cluj-Napoca), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Marcel Bîrsan (București)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamț) — CCA, Romulus Chihaia (București) — LPF

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă