16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleLPF amână plata datoriilor echipei CFR Cluj către jucători. Salvați de cererea...

LPF amână plata datoriilor echipei CFR Cluj către jucători. Salvați de cererea de intrare în insolvență

CFR Cluj a scăpat de plata datoriilor către foștii jucători, până în momentul în care cererea de intrare în insolvență nu este soluționată. Litigiile clubului au fost suspendate de către Comisia de Disciplină a FRF.

"Comisia a admis cererea de suspendare formulată de CFR Cluj până la soluţionarea şi rămânerea definitivă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cerere ce face obiectul dosarului nr. 134 / 1285/ 2015 aflat pe rolul Tribunalului specializat Cluj", se menţionează în soluţia Comisiei de Disciplină, conform Mediafax.

Cei unsprezece jucători ale căror litigii privind recuperarea restanţelor salariale de la CFR Cluj au fost suspendate sunt: Damjan Djokovici, Daniel Stana, Liviu Ganea, Rui Pedro Couto Ramalho, Laszlo Sepsi, Javier Rodriguez Velayos, Felice Piccolo, Mihai Mincă, Vasile Maftei (dosarele 185 şi 189), Claudiu Voiculeţ şi Ioan Hora.

Având în vedere că instanţa a deschis procedura de insolvenţă, fotbaliştii îşi mai pot recupera salariile restante de la CFR Cluj prin înscrierea la masa credală.

Tribunalul Specializat Cluj a admis, la 4 februarie, cererea societăţii care administrează clubul CFR Cluj de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 8 mai.

Conform hotărârii instanţei, termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 23 martie 2015, iar termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 13 aprilie 2015.

Termenul limită pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor a fost fixat de instanţă pentru 8 mai 2015.

CFR Cluj, care de anul trecut se confruntă cu o acută criză financiară, este unul dintre cele şase cluburi din Liga I care se află în prezent în insolvenţă alături de FC Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Dinamo şi Petrolul Ploieşti.

Cele mai citite

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...
Ultima oră
Pe aceeași temă