12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăLifestyleMarius Șumudică: "Îi mulțumesc președintelui de la Chiajna că m-a concediat și...

Marius Șumudică: “Îi mulțumesc președintelui de la Chiajna că m-a concediat și mi-a dat șansa să câștig titlul cu Astra”

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Marius Şumudică, a declarat că noua campioană a României, Astra, a fost de departe cea mai bună echipă din acest sezon şi le-a mulţumit celor de la Chiajna că l-au dat afară în iarnă şi i-au permis să câştige primul său titlu de campion în calitate de antrenor.

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Marius Şumudică, a declarat că, noua campioană a României, Astra Ploieşti, a fost de departe cea mai bună echipă din acest sezon. Şumudică a declarat pentru DolceSport spune că Astra merită două titluri, unul pentru parcursul din sezonul regulat şi unul pentru cel din din play-off.

Citește și: Astra  Giurgiu a câștigat, în premieră, campionaul 

“Nici acum nu realizez ce se întâmplă. Numai Dumnezeu a făcut să câştigăm titlul de campioni în ziua de Paşti. Titlul de campion nu se compara cu o Cupă sau o Supercupă, înseamnă mult mai mult. Numai Dumnezeu a făcut să fiu campion cu două etape înainte de final. Eu consider că Astra a câştigat titlul de campioană de două ori în acest sezon, cel din sezonul regulat şi cel din play-off. Eu consider că am fost de departe cea mai bună echipă. Îi mulţumesc preşedintelui echipei Concordia Chiajna, Cristian Tănase, că m-a dat afară şi mi-a dat ocazia să câştig un titlu de campion. Le mulţumesc şi domnului Valeri Moraru şi celor de la tribuna a doua de la Rapid că m-au contestat. Am încercat să creez fel de fel de conflicte, ca să-mi motivez echipa. Un antrenor străin m-a felicitat pentru rolul pe care l-am jucat în acest sezon. Este vorba despre un om extraordinar, care m-a ajutat să-mi echilibrez situaţia financiară. Se numeşte Cosmin Olăroiu. De acum încolo nu voi mai răspunde la atacuri. Veţi vedea un alt Şumudică, voi încerca să îmi fac şi duşmanii prieteni.”, a declarat Marius Şumudică la Dolce Sport.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă