14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleNegoiță vrea ieșirea lui Dinamo din insolvență. Ce planuri anunță pentru 2015

Negoiță vrea ieșirea lui Dinamo din insolvență. Ce planuri anunță pentru 2015

Acționarul majoritar al clubului Dinamo, Ionuț Negoiță, anunță schimbări majore la Dinamo în 2015, printre care ieșirea din insolvență, dar și noi transferuri.

"A fost un an cu bune, cu rele. Faptul că suntem aici nu e neapărat mulţumitor. Îmi doream mai mult. Dar atât am putut obţine. Încercăm pentru la anul să trecem într-o altă etapă. O altă etapă înseamnă că ne dorim să facem mai multe decât anul acesta. În principiu ştim ce avem de îmbunătăţit. E vorba de o reconstrucţie, care durează, care necesită încercări. Sperăm să facem lucrurile din ce în ce mai bine. Vor fi schimbări majore, din toate punctele de vedere. Şi la echipă. Va exista un buget de transferuri şi pentru acum, dar şi pentru la vară. Noi ne dorim să ieşim din insolvenţă în 2015, sperăm să se şi întâmple. Vrem ca la anul să ne luptăm la titlu, cu şanse mari", a spus Negoiţă, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte o posibilă schimbare din funcţia de preşedinte executiv a lui Constantin Anghelache, Negoiţă a afirmat: "Nu vreau să comentez absolut nimic din ceea ce dorim să facem. Domnul Anghelache a făcut foarte multe lucruri pentru Dinamo într-o perioadă extrem de grea. Vedem pe viitor cum ne organizăm. Încercăm să facem o echipă cât mai unită pentru a face performanţă. Suntem într-o continuă analiză, ceea ce ne dorim este o echipă cât mai puternică."

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai, la Tribunalul Bucureşti. Instanţa a acordat termen pentru 17 decembrie, dată la care se va discuta confirmarea planului de reorganizare a SC Dinamo 1948 SA de către judecătorul sindic.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a participat, luni, la Sala Polivalentă Dinamo, la petrecerea organizată cu ocazia Crăciunului, pentru copiii şi juniorii din cadrul clubului.

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă