12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleRada, nemulţumit de locul ocupat de Rapid în Liga I

Rada, nemulţumit de locul ocupat de Rapid în Liga I

Marian Rada, antrenorul echipei Rapid s-a declarat nemulţumit de locul pe care echipa sa îl ocupă în ierarhia Ligii I, 17, spunând că este incredibil şi că nu se va mai uita pe clasament.

"Jucătorii nu sunt resemnaţi, însă este o crispare în jocul lor cauzată de lipsa de puncte şi de locul din clasament. E foarte greu, eu nici nu mă mai uit la clasament. Mi se pare ceva incredibil, unde suntem… Nu am crezut vreodată că se poate întâmpla aşa ceva la Rapid", a spus Rada.

El a menţionat însă că mai speră în salvarea de la retrogradare. "Noi sperăm în continuare într-o minune. Pentru că altfel nu am mai juca, nu ne-am mai antrena. Echipele de sub locul 12 anul acesta au făcut destul de puţine puncte, aşa că situaţia nu este chiar aşa de dramatică pentru că nu e distanţă prea mare de, să spunem, locul 10. Încă se mai poate, dar depinde şi câte puncte mai putem câştiga în aceste ultime două etape", a afirmat tehnicianul.

Referitor la meciul cu CFR Cluj de sâmbătă, Rada a precizat că acesta va fi foarte greu chiar dacă şi formaţia ardeleană se confruntă mai multe probleme în ultima perioadă. "Şi la CFR este o situaţie delicată, le-a plecat antrenorul, sunt şi unele probleme de ordin financiar, însă ei formează o echipă foarte bună. Au jucători competitivi, sunt pe locul doi, deci vom avea un meci foarte greu. Sper să găsesc o formă de echipă care să ne aduc după atâta timp o victorie. Vreau să îi aduc cu picioarele pe pământ pe jucători, să vadă partea bună a lucrurilor, pentru că mai avem două meciuri şi cu aceste puncte altfel putem aborda returul", a spus antrenorul.

Pentru partida de sâmbătă, Rapid are cinci jucători indisponibili. "Martin este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, Boukaka a început antrenamentele, dar nu poate juca încă, Vali Negru acuză unele dureri la tendon, Alexandru Dan are leziune fibrilară la coapsă, iar Doman este de mai mult timp accidentat", a explicat Rada.

Formaţia Rapid întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20.30, pe teren propriu, echipa CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.

 

Cele mai citite

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă