19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleRusescu nu ştie când va reveni pe terenul de fotbal. Stelistul este...

Rusescu nu ştie când va reveni pe terenul de fotbal. Stelistul este deprimat

Raul Rusescu rămâne incert la trei săptămâni de la accidentarea suferită în meciul cu ASA Târgu Mureş după un contact dur cu Gabi Mureşan. Medicii nu ştiu când va reveni Rusescu pe terenul de joc, dar spun că pentru el anul 2014 s-a încheiat.

Cel mai probabil, Rusescu va evolua pentru restul carierei cu o mască de protecţie, după intervenţia chirurgicală la osul zigomatic.

"Pentru Rusescu e o tragedie, el a venit sub formă de împrumut, a prins o formă sportivă foarte bună destul de repede, marca goluri, era pe val şi dintr-o dată vine o accidentare destul de gravă, care practic îl pune în imposibilitatea de a şti când se poate recupera. E foarte dificil să dai un pronostic. Cred că nici medicii nu pot să dea un pronostic. Deocamdată, el e în recuperare, nu are voie să facă niciun fel de efort, e foarte sensibil în partea în care a fost operat la ochi. Este deprimant şi pentru el şi pentru toţi cei care sunt în jurul lui", a afirmat Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al Stelei, potrivit Digi Sport.

Împrumutat pentru un sezon la Steaua de la Sevilla, Rusescu are viitorul fotbalistic pus sub semnul întrebării: "Orice echipă din străinătate va fi mult mai sceptică în transferarea lui Rusescu", a mai spus Duckadam.

Referitor la faptul că suspendarea de 16 etape, dictată de Comisia de Disciplină împotriva lui Gabi Mureşan, a fost anulată de Comisia de Recurs, Duckadam a afirmat: "Ştiam că la prima instanţă se dă o sentinţă şi la recurs se micşorează, dar chiar să se anuleze nu am mai întâlnit până acum. Oamenii judecă după hârtiile din faţa lor, dar cred că ar trebui să conteze şi latura umană".

Duckadam este convins că agresorul lui Raul Rusescu, Gabi Mureşan, regretă cele întâmplate.

"Nici pentru el (n.r. Mureşan) nu este o perioadă foarte bună. Chiar dacă nu am fost de acord cu gestul pe care l-a făcut, îl înţeleg şi pe el, că trece printr-o perioadă grea. Este un jucător mai agresiv, nu a fost prima lui intrare mai tare, dar probabil ăsta e jocul lui. Eu cred că, dacă nu el din proprie iniţiativă, conducerea clubului trebuia să îl ţină pe margine, cel puţin pentru a evita ce se întâmplă în ultimele etape din turul campionatului. Părerea mea e că a vrut sa lovească, dar nu a vrut atât de tare. Se vede pe imagini şi în momentul în care dă cu cotul chiar se uită unde e Rusescu. Cu siguranţă nu a vrut că-l nenorocească, cred că regretă şi el", a conchis fosta glorie a Stelei.

 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă